Primarul Stepanescu pune piciorul în prag: ori reparații, ori sancțiuni

Primăria Municipiului Reşiţa transmite un ultim avertisment constructorilor – S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. şi S.C. ELECTROSISTEM S.R.L- privind refacerea zonelor, afectate de lucrările efectuate în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Caraş-Severin – Reabilitarea şi extinderea conductelor de aducţiune, reţelelor de distribuţie şi reţelelor de canalizare din Reşiţa”.

Ca o consecinţă a nefinalizării acestor lucrări, administraţia locală nu a mai eliberat alte permise de spargere pentru alte zone, în conformitate cu prevederile HCL 443/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere nefinalizarea în termen a lucrărilor dar şi apropierea sezonului rece, impropriu efectuării refacerilor cu mixturi asfaltice, ţinând cont de avertismentele transmise, Primăria a solicitat urgentarea lucrărilor. În caz contrar, se vor aplica sancţiuni contravenţionale, conform legislaţiei în vigoare.

Cabinet Primar

Citeste si

Ziua imnului Național marcată aproape în anonimat doar de autorități la Reșița VIDEO

Săptămâna trecută, Ziua Imnului Național a fost marcată și la Reșița, printr-un ceremonial religios și …