Primim pe adresa redactiei – Azi la CEC un leu depui, mâine..
Unul dintre cititorii nostri fideli, d-l Sorin Mezin, ne-a remis o scrisoare deschisa din care puteti afla prin ce trece un cetatean al Romaniei in dorinta de a fi corect. Facem precizare ca textul si declaratiile ii apartin integral. Deci, iata ce spune d-l Mezin:
,,Azi la CEC un leu depui, mâine… s-ar putea să nu mai poţi să îţi recuperezi banii depuşi… Da, aţi citit bine, iar în rândurile de mai jos o să vă prezint o întâmplare trăită de mine.
În data de 30 august am vândut apartamentul unei cunoștințe care domiciliază în Spania, vânzare care s-a făcut în baza unei procuri speciale eliberată la consulatul României de la Barcelona. Şi tot acolo a mai fost încheiată o procura generală prin care respectivul T.A.D mă împuternicea pe mine Mezin Sorin să deschid , să administrez un cont bancar la CEC Bank şi să solicit emiterea unui card şi a PIN-ului aferent, cont în care cumpărătorii apartamentului urmau să îmi vireze suma cu care le am vândut apartamentul respectiv.
Am mers la CEC Bank agenţia Lunca Barzavei , am deschis fără nici o problemă contul, iar mai târziu m-am întors la CEC împreună cu cumpărătorii pentru a-mi face transfera banii în cont. Banii au fost transferaţi cu succes, am solicitat şi primit un extras bancar cu suma aferenta transferată,iar de aici au început surprizele :..funcţionarii bancari de acolo mi-au comunicat dar repet după ce banii au fost transferaţi în contul deschis de mine pe numele prietenului meu conform procurii, că până când nu vine în ţara titularul contului şi să semneze că este de acord că eu să fac operaţiuni cu banii aflaţi în cont, nu voi putea să fac nici o operaţiune/tranzacţie,asta în condiţiile în care procura este perfect valabilă şi legală iar banii trebuia să fie deja transferaţi întrucât prietenul meu a demarat procedurile de achiziţie a unui apartament acolo iar banii încasaţi pe apartamentul vândut în România trebuiau să constituie avansul pentru acel imobil.
Când am întrebat de ce nu recunosc procura generală cei de la CEC mi-au comunicat că ei au nişte reguli interne care între altele acestea prevăd că este necesară prezenţa titularului de cont aici în România ca să semneze că este de acord că eu să pot să-i transfer banii lui în contul din Spania… Cum v-i se pare ABERANT ?? Am solicitat să văd acele norme/reguli dar am fost refuzat pe motiv de ….secret bancar… !! ??
Şi încă un amănunt aberant : pe pagina https://www.cec.ro/sites/default/files/files/cga_final.pdf la pagina 13, capitolul III ali. 6.1 litera b scrie : „Asupra sumelor aflate în conturile curente, pot dispune liber, cu respectarea legislaţiei în vigoare, următoarele persoane: 6.1. Pentru conturile aparţinând persoanelor fizice: a) titularul contului; b) persoanele împuternicite de titular prin clauză de împuternicire sau procura autentică, numai pe timpul vieţii titularului (titularul este considerat că decedat din momentul declarării acestei stări către Bancă, în baza certificatului de deces în copie legalizata sau original) sau până la revocarea scrisă a drepturilor;
Vin şi mă întreb de când nişte norme/reguli interne sunt mai presus de un document oficial emis de o autoritate romanescă ? De când ” Condiţiile Generale de Afaceri, ediţia iunie 2018″ale CEC Bank nu sunt recunoscute şi aplicate de funcţionarii CEC ?
Cu siguranţă că vor fi şi alte autorităţi care îi vor întreba pe cei de la CEC aceste lucruri, întrucât intenționez să depun plângere penală împotriva funcţionarilor de la CEC şi care, consider eu că au încălcat art..297 și 298 din CP , respectiv prin refuzul de a -mi permite efectuarea de tranzacţii bancare au făcut un abuz în serviciu și neglijenţa în serviciu.
În concluzie , dacă aveți niște economii și vreți să nu mai puteți dispune de ele mergeți la CEC Bank și depuneţi-le acolo !! De restul se vor ocupa cei de acolo!”
Sorin Mezin