PRINS LA VOLAN AVÂND O CONCENTRAȚIE DE 1,47 MG/L ALCOOL PUR ÎN AERUL EXPIRAT

Recordul la categoria „condus sub influenţa băuturilor alcoolice” a fost doborât din nou în Caraş-Severin. „Recordmanul” este un bărbat de 38 de ani din Ticvaniu Mare, care avea o concentrație de 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, cea mai mare valoare înregistrată de aparatul etilotest de la începutul anului.

Polițiștii Secției 8 de Poliție Rurală Oravița au depistat ieri, în trafic, un șofer aflat sub influența alcoolului, având o concentrație de 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, cea mai mare valoare înregistrată de aparatul etilotest de la începutul anului. Polițiștii recomandă: spuneți NU alcoolului atunci când sunteți la volan!

Ieri, 30 august, în jurul orei 19.20, polițiștii Secției 8 de Poliție Rurală Oravița au depistat pe D.C. 66, pe raza localității Ticvaniu Mare, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 38 de ani, din localitate.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, cea mai mare valoare înregistrată de aparatul etilotest de la începutul anului. Ulterior acesta a fost condus la spitalul din Oravița unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele lui a fost întocmit dosar penal.

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele înca frecvente de conturbare a capacității de conducere, deși există tendința de a se subestima rolul său.
· De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
· Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
· Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!
Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Consumul de alcool constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

NU CONDUCEŢI SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI!

Comentarii

comentarii