PRINȘI DE POLIȚIȘTI ÎN FLAGRANT DUPĂ FURTUL A 100 LITRI DE CARBURANT

Azi-noapte, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bocșa au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de 2 bărbați, de 32 și 20 de ani, bănuiți de sustragerea unei cantități de carburant din rezervorul unui autocamion.

În cursul nopții, în jurul orei 03.00, polițiștii au depistat pe strada Dognecei din Bocșa un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din localitate, iar în autoturism se aflau alți 3 tineri, cu vârste între 16 și 20 de ani.

Din verificările efectuate s-a stabilit că bărbatul de 32 de ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu era înmatriculat în circulație.

La controlul autoturismului polițiștii au găsit în portbagajul mașinii 3 bidoane de 20 de litri cu carburant, a cărui proveniență legală nu a putut fi justificată de către niciunul dintre cei 4 ocupanți.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că în aceeași seară, 2 dintre cei 4 bărbați ar fi sustras, prin perforarea cu o bormașină a rezervorului unui autocamion aparținând unei societăți comerciale, cantitatea de 100 de litri de motorină, ceilalți 2 tineri asigurând supravegherea zonei.

O parte din cantitatea de carburant sustrasă ar fi fost introdusă după comiterea faptei, în rezervorul mașinii cu care se deplasau cei patru bărbați.

Polițiștii au ridicat bunurile identificate, în vederea continuării cercetărilor și restituirii acestora către persoana vătămată.

În cauză polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, au întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunilor de furt calificat, conducerea unui vehicul neînmatriculat și fără a deține permis de conducere.

În cursul zilei de astăzi, cei doi bărbați vor fi prezentați procurorului în vederea dispunerii măsurilor legale.

Comentarii

comentarii