Programul galei Superkombat World Grand Prix Reşiţa

le bannerOpt meciuri pe reguli K-1 şi alte două confruntări de MMA sunt programate să se desfăşoare în cadrul galei Superkombat World Grand Prix Reşiţa, care va avea loc în această sâmbătă, la Reşiţa, şi unde, printre alţii, vor lupta vedetele Local Kombat, Cătălin Moroşanu şi Raul Cătinaş.

În total, luptători din 9 ţări se vor duela în evenimentul organizat în parteneriat cu Primăria Reşiţa şi televizat în peste 80 de ţări de pe 5 continente. În turneul piramidal la categoria semigrea, românul Ciprian Şchiopu îl va întâlni pe polonezul Dawid Kasperski, iar în al doilea meci, marocanul Nour-Edinne Echiguer va lupta pentru un loc în finala serii cu surinamezul Errol Koning.

“Va fi o premieră să organizăm un turneu la altă categorie decât cea grea, învingătorul urmând să devină challenger obligatoriu pentru titlul mondial. Nu este singura noutate pentru Reşiţa. Pe lângă revenirile în ring ale lui Moroşanu, Cătinaş şi Sebastian Ciobanu, îi vom avea, datorită parteneriatului cu FR Kempo, şi pe cei mai buni luptători de MMA din România, Zsolt Balla şi Aurel Pirtea, care vor avea meciuri internaţionale”, a declarat promotorul Eduard Irimia, care la finalul săptămânii trecute a fost în Marea Britanie pentru selecţiile Superkombat dedicate Regatului Unit.

De asemenea, în deschiderea galei va avea loc un meci între veterani dedicat unei campanii anti-violenţă, bănăţeanul Florin Ilie, arestat săptămâna trecută de poliţiştii timişoreni după ce a fost confundat cu un infractor, urmând să-l întâlnească pe Dan Mocanu, câştigător al show-ului Bodyguardul – Forţe Speciale, în prezent agent de circulaţie în judeţul Dâmboviţa.

Biletele, care costă între 50 şi 100 de lei, pot fi achiziţionate de la Sala Polivalentă din Reşiţa şi Bazinul Olimpic, dar şi din reţeaua eventim.ro, magazinele Germanos, Orange şi Vodafone din toată ţara. Toate încasările vor fi donate cazurilor sociale din Reşiţa, dar şi Centrului Olimpic de Box.

Gala Superkombat World Grand Prix, programată să înceapă de la ora 20:00, va fi transmisă în România, în direct pe Sport.ro, iar imediat după miezul nopţii, în reluare, pe Pro TV. La nivel global, gala va putea fi urmărită în direct în 83 de ţări prin intermediul Eurosport.

Program Superkombat World Grand Prix Reşiţa:

Under card:

1. Entertainment fight – Categoria semigrea (-85 kg)
Dan Mocanu (România) vs Florin Ilie (România)

2. Super-fight – categoria supermijlocie (-75 kg) – reguli MMA
Christos Tsoulfas (Grecia) vs Aurel “Minerul” Pirtea (România)

3. Super-fight – Categoria grea (-95 kg) – reguli MMA
Christos Pappas (Grecia) vs Zsolt Balla (România)

Main-card

1. Turneu categoria semigrea (-85 kg) – Meci de rezervă
Ibrahim El Bouni (Maroc) vs Uros Bogojevic (Serbia)

2. Turneu categoria semigrea (-85 kg) – Semifinala 1
Dawid Kasperski (Polonia) vs Ciprian Şchiopu (România)

3. Turneu categoria semigrea (-85 kg) – Semifinala 2
Nour-Edinne Echiguer (Maroc) vs Errol Konning (Surinam)

4. Super-fight – Categoria grea (+96 kg)
Enver Slijvar (Slovenia) vs Sebastian Ciobanu (România)

5. Super-fight – Categoria grea (+96 kg)
Mohamed Abdel Karim (Egipt) vs Cătălin Moroşanu (România)

6. Super-fight – Categoria grea (+96 kg)
Brice Guidon (Franţa) vs Raul Cătinaş (România)

7. Turneu categoria semigrea (-85 kg) – Finala
Câştigător semifinală 1 vs Câştigător semifinală 2

Comentarii

comentarii