Proiect internațional între România, Ungaria, Serbia şi Bulgaria împotriva contrabandei cu țigări

Program (7)În perioada 09 – 11 Decembrie 2013, la Arad, au avut loc primele lucrări în cadrul Proiectului PRO-NET Dezvoltarea unei reţele profesionale de aplicare a legii în România, Ungaria, Serbia şi Bulgaria, implicată în lupta împotriva contrabandei şi contrafacerii de ţigări.
Proiectul a fost întocmit şi câştigat de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad şi co-finanţat de Comisia Europeană (OLAF), în cadrul Programului HERCULE II.La lucrările ce s-au desfăşurat timp de trei zile la Arad, au participat oficiali ai celor mai importante instituţii de aplicare a legii, în acest domeniu, atât din ţară, cât şi din statele din sud-vestul Europei, implicate în lupta împotriva contrabandei şi contrafacerii de ţigarete, experţi OLAF. La activităţi au participat şi reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin fiind partener în proiectul iniţiat de IPJ Arad. Proiectul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad se înscrie in preocupările constante şi tradiţionale ale instituţiei, în ceea ce privesc activităţile specifice transfrontaliere şi doreşte să reunească agenţii de aplicare a legii şi alte instituţii implicate în prevenirea şi combaterea contrabandei şi contrafacerii de ţigări, la graniţa de sud-vest a României cu două State Membre: Ungaria şi Bulgaria şi o ţară candidată: Serbia.În acest context, PRO-NET abordează fenomenul extrem de complex al contrabandei şi contrafacerii de ţigări, ca infracţiuni specifice care afectează interesele financiare ale UE, şi se concentrează pe modalităţile de a depăşi lipsa sau o insuficienta comunicare între agenţiile de aplicare a legii la nivel naţional şi internaţional, în zona de referinţă.Obiectivul general al proiectului este crearea unei reţele profesionale de aplicare a legii implicată în lupta împotriva contrabandei cu ţigări şi a contrafacerii într-o zonă de risc la graniţa de Sud-Vest a României.

Comentarii

comentarii