Prost crescuții și animalele pe două picioare, printre noi – Orașul vandalizat

În seara zilei de 23 septembrie 2015, în jurul orelor 22:50, echipajul de poliţişti locali din cadrul Biroului Siguranţă Rutieră şi Control Trafic al Direcţiei „Poliţia Locală Reşiţa”, care desfăşura acţiuni de patrulare pe raza municipiului Reşiţa, a depistat în parcul din zona Triaj doi tineri în timp ce distrugeau un panou de informare aparţinând municipiului Reşiţa.

Autorii faptei, unul în vârstă de 18 ani şi celălalt în vârstă de 17 ani, cu domiciliul în municipiul Reşiţa, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 600 de lei, conform prevederilor Legii nr.61/199, republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Tot un act de distrugere a fost înregistrat de poliţiştii locali din cadrul Biroului Ordine Publică, în data de 26 septembrie 2015, în jurul orelor 23:15, când un cetăţean a anunţat faptul că o persoană, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, a lovit un panou din policarbonat al staţiei de autobuz din Piaţa Traian Vuia.

Echipajul de poliţişti locali ajunşi la faţa locului a constatat că panoul din staţie era vandalizat, iar făptuitorul nu se mai găsea la faţa locului. Din descrierile făcute, poliţiştii locali au cercetat zona şi au depistat un bărbat în vârstă de 22 de ani, cu domiciliul în municipiul Reşiţa.

S-a luat măsura legală de sancţionare contravenţională a acestuia cu amendă în valoare de 500 de lei, potrivit Hotărârii Consiliului Local a municipiului Reşiţa nr. 69/2014 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru buna gospodărire a municipiului Reşiţa.

Totodată, împotriva autorilor celor două acte de distrugere se va lua măsura de recuperare a pagubelor produse prin distrugerea de bunuri de pe domeniul public al municipiului Reşiţa.

Comentarii

comentarii

One thought on “Prost crescuții și animalele pe două picioare, printre noi – Orașul vandalizat

  1. Domnilor ,, poliţisti localnici”, de când infracţiunea de distrugere se pedepseşte cu amendă contravențională ? Distrugerea este contravenție sau infracțiune ?Ştiu, vină nu e a voastră, e a deştepţilor din Consiliul local care au făcut HCL-ul.

Comments are closed.