Puternic incendiu de vegetație pe dealul de la Câlnic – Serviciul de Comunicare al ISU Semenic este praf VIDEO

Un puternic incendiu de vegetație a izbucnit în marginea unei păduri de la marginea Reșiței spre Bocșa. Este vorba de dealul de pe partea dreaptă a Străzii Bârzăviței, cel pe care este construit Detașamentul de Jandarmi. Probabil că dacă am fi primit un comunicat de la ISU Semenic, vă puteam informa și noi mai bine. Dar cum în ultimul timp Serviciul de comunicare al ISU Semenic este ca și inexistent, adică praf, aproape fără nici o relevanță, ne folosim ,,de surse și informații primite pe surse”. Spre exemplu, județul efectiv este în flăcări de mai bine de o lună. Au ars livezi, sălașe, fânețe. Pompierii militari – ăia de cară apă cu spatele și dau la lopată și nebulizatoare pe toate coclaurile – și-au pus viața în pericol de nenumărate ori.

Băieții au urcat zeci de km de povârnișuri, au cărat în pet-uri cu spatele mii de litrii de apă, au salvat animale și vieți omenești. Și nimeni nu a spus un cuvânt de activitatea lor.

Ard dealurile Caraș Severinului mai ceva ca pe invazia otomanilor, dar nu am văzut un comunicat prin care să se facă apel la cetățenii idioți (un om normal nu ar face așa ceva, ar gândi la urmări)  să nu mai aprindă vegetația fiindcă fac mai mult rău decât își pot închipui. Absolut nimic. Ultimul comunicat a fost emis pe grupul de presă a fost în data de 5 august și se referea la un incendiu la o firmă din Oravița.

Asta în condiția în care mai toate Inspectoratele din țară au un serviciu de comunicare bine pus la punct și care chiar își fac treaba. Adică informează presa care la rândul ei informează cetățenii plătitori de taxe și impozite – bani din care și domnii șefi de la pompieri își iau salariile. BANI PUBLICI, domnule comandant. Bani publici pentru informații publice.

Revenind la focul de azi, probabil că cineva a aprins intenționat iarba uscată de atâta secetă sau o fi aruncat o țigară aprinsă, cert este că flăcările au cuprins cu repeziciune vegetația uscată fiindcă la Reșița nu a mai plouat serios de mult timp. Totul este uscat, totul este veștejit și nu este nevoie decât de o scânteie pentru a provoca un dezastru fiindcă în zonă sunt litiere de salcâm și rășinoase.

Trebuie spus că din start este eliminată varianta cu ,,autoaprinderea de la radiația solară”! Aproape toată ziua a fost noros iar termometrul a urcat până pe la 32 de grade.

Flăcările au scăpat de sub control și au intrat în pâlcurile de făget, ceret alte foioase și r5ășinoase pârjolind totul în cale. În permanență exista pericolul ca focul să cuprindă brazii și o plantație de molid din apropiere de pe coasta sudică a dealului, cea spre Govândari.

În zonă sunt multe sălașe ale câlnicenilor, adevărate gospodării cu construcții ce au câte 3-4 camere și grajduri la parter. Oamenii au cotețe pentru porci și animale și adăposturi pentru păsări.

Pentru oprirea și lichidarea focului au intervenit pompierii militari de la ISU Semenic care s-au luptat cu focul întreținut și de un vânt destul de tare de la primele ore ale dimineții iar activitatea continuă și acum. Am fi oferit mai multe informații privind efectivele, dotarea tehnică etc, dar serviciul de comunicare al ISU doarme. Sau este în concediu.

În prezent o cauză exactă a focului nu se cunoaște, dar este cunoscut faptul că incendierea pajiștilor toamna și primăvara este o practică generală a crescătorilor de animale. Cu toate că există legi care interzic și pedepsesc acest lucru, până în prezent în Caraș Severin, nimeni nu a fost prins și nici amendat niciodată.

La ora 21 efectivele de pompieri au fost retrase – la locul incendiului rămânând pentru supraveghere un echipaj de pompieri militari și mai mulți săteni din Câlnic.

Pompierii se gândesc cu groază la ce va fi la toamnă în cazul în care seceta continuă fiindcă incendiile de vegetație au început să își facă simțită prezența încă de la jumătatea lunii iulie.

Apfroape concomitent, pe raza județului  Caraș Severin au mai fost semnalate incendii de vegetație la Oravița, Reșița, Caransebeș, Valeadenii, Slatina, Bozovici, Crușovăț, Cuptoare, Brădișoru de Jos, Lupac, Greoni, Socol, Mehadia, Moldova Nouă și Zlatița, suprafața afectată fiind de zeci de hectare de fânețe, grădini în extravilan și livezi.

Comentarii

comentarii