Regula celor trei de 8 pentru a trăi cât mai mult și mai bine

Regula celor trei de 8 a doctorului în farmacie Ovidiu Bojor, ajuns la o venerabilă vârstă, ne oferă câteva secrete ale longevității, pe care domnia sa le-a aplicat cu succes în propria lui existență. Un lucru extrem de important este să respectăm zilnic regula celor trei de 8:

• 8 ore de activitate
• 8 ore de odihnă activă
• 8 ore de somn Odihnă activă înseamnă mișcare fizică (plimbări prin natură) sau mentală (lectură, muzică etc.).

În opinia academicianului, acesta este un ciclu ideal pentru organism. Foarte puțini sunt însă cei care reușesc să îl respecte. Recomandarea profesorului Bojor este să încercăm pe cât se poate să respectăm măcar cele 8 ore de somn pe noapte. Acest lucru este cu atât mai important cu cât înaintăm în vârstă. Un alt aspect, la fel de important, este să nu mergem niciodată la culcare imediat după ce mâncăm. Ideal ar fi să lăsăm să treacă cel puțin 3 ore între cină și somnul de noapte. De asemenea, este benefic pentru trup ca seara, înainte de culcare, să facem o scurtă plimbare în aer liber, iar pentru suflet, să facem o rugăciune, mai mică sau mai lungă.

Mișcarea este esențială pentru buna oxigenarea a organismului. Pentru prelungirea vieții, este necesar să evităm pe cât posibil poluarea, care planează astăzi asupra noastră din toate părțile. Dacă nu putem controla poluarea aerului, putem cel puțin controla poluarea pe care ne-o provocăm singuri: prin fumat, prin consumul ridicat de alcool, medicamente sintetice, băuturi comerciale, dulciuri, produse rafinate și aditivate, conserve. Pentru a ne păstra sănătatea, este vital să menținem o relație cât mai strânsă cu natura. Să mâncăm cât mai natural, să petrecem cât mai mult timp în natură, să apelăm mai des la ajutorul plantelor. Primăvara și vara sunt perioade de mișcare, de activitate maximă, iar toamna și iarna sunt anotimpurile odihnei, ideale pentru recuperare, meditație.

Citeste tu mai departe aici:

Sursa: https://lataifas.ro/boli-si-tratamente-naturiste/129447/respectati-regula-celor-trei-de-8-pentru-a-trai-cat-mai-mult-si-mai-bine-ovidiu-bojor/?utm_medium=push&utm_source=lataifas&utm_campaign=push

Comentarii

comentarii