Renaste spritul voluntariatului la Resita ? Copiii il invata pas cu pas

Campania demarată de Primăria Reşiţa, ”Reşiţa Curată – Curăţăm şi Menţinem” a produs efecte în rândul reşiţenilor care îşi doresc să trăiască într-un oraş civilizat. Astfel, la iniţiativa mai multor elevi de la Centrul Şcolar de Educaţie Aurora, doamna profesor Mioara Trandafir, coordonatorul grupului, împreună cu alţi profesori pedagogi care i-au însoţit pe elevi, au curăţat zona Spitalului Judeţean, Parcul Tricolorului şi Str. Făgăraşului până la intersecţia cu Calea Caransebeşului.

Copiii care au participat la acţiune au dorit să transmită un mesaj inedit reşiţenilor, fiecare dintre ei concepând şi purtând pe haine câte o coală pe care au scris un mesaj, cum ar fi ”Oraşul este al nostru, al tuturor, să-l păstrăm curat!”

Primăria Reşiţa doreşte pe această cale să le mulţumească celor care au astfel de iniţiative şi speră că si alţi voluntari le vor urma exemplul.

Tot astăzi, 41 de asistaţi social au adunat peste 300 de saci de gunoi de pe malurile Bârzavei pe tronsoanele: Bulevardul Muncii – Gara de Nord; Triaj – Căminul Cultural. De asemenea, reprezentanţi ai Poliţiei Locale şi ai Direcţiei de Gospodărire a Municipiului Reşiţa s-au deplasat pe străzile Victoriei, Ştefan cel Mare, Cloşca, Independenţei, Romanilor şi Libertăţii, unde au avut discuţii cu preşedinţii de asociaţii de locatari pentru a identifica problemele acestora şi pentru a verifica modul în care aceştia răspund la campania ”Reşiţa Curată – Curăţăm şi Menţinem”.

Comentarii

comentarii