Reșița și Caen- rude de prim rang cu acte în reșița
După 20 de ani……..s-au semnat și actele oficiale de înfrățire.
Ce n-au au reușit ceilalți primari în 20 de ani, a realizat primarul Mihai Stepanescu. Cei 20 de ani de colaborare între municipiul Reşiţa şi oraşul Caen din Franţa s- au concretizat prin înfrăţirea celor două localităţi. Ceremonia oficială a avut loc vineri, 16.11.2012, în oraşul francez. Documentul a fost semnat de primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu şi de edilul din Caen, Philippe Duron. Din delegaţia reşiţeană au făcut parte şi doi consilieri locali, şefa departamentului de Proiecte Europene din cadrul Primăriei, dar şi doi liceeni, însoţiţi de un cadru didactic.
La semnarea documentului au fost prezente oficialități din diferite țări:
– Georg Rosenthal – primarul din Wurzburg, Germania;
– Terry Hall – consilier local în Porthsmouth, Marea Britanie;
– Rose Boyd – consilier primar în Alexandria, SUA;
– Tomislav Tuntev – viceprimarul din Ohrid, Macedonia;
– Aminata Ndiaye – viceprimarul din Thies, Senegal.
Delegația reșițeană a fost felicitată și de părintele Ștefan Fotache, preotul
Bisericii Ortodoxe Române din Caen.