Retrospectiva anului 2016 in stirile infocs.ro Am ajuns la jumatatea anului

În data de 19 iulie 2016 Inspectoratul Școlar Județean face pulice rezultatele la BAC după contestații. Astfel că, după rezolvarea acestor contestații, în număr de 407, au fost admise 162. Procentul promovabilității la Bacalaureat după rezolvarea contestațiilor a crescut de la 62,62%, cât era inițial, la 63,49%, promovabilitate crescută cu 0,87 procente.

Povestea vânzării locomotivei de la Reșița continuă pe 10 august. Litigiul și sechestru pus asupra Muzeului de Locomotive salvează pentru moment situația, iar primarul Ioan Popa vine cu soluții până la asumarea personală.
La sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Caraş-Severin a avut loc o conferinţă de presă privind statutul juridic al locomotivei cu abur seria 150.038, monument istoric mobil, care face parte din „Muzeul de Locomotive cu Abur”, pentru care Biroul Executor Judecătoresc „Brad T. Gheorghe” a solicitat vânzarea prin licitaţie.

În prezent se încearcă protejarea locomotivelor. Fiind tezaur, nu se pot vinde fără dreptul de preemțiune. Pentru monumentele de importanță națională și tezaur preemțiunea se dă în ordinea: Ministerul Culturii, Consiliul Județean și apoi Primăria Reșița.
Vânzarea nu se poate face date fiind sechestru DNA și litigiu penal asupra Muzeului și nu se poate înstrăina bunul respectiv.

În 29 septembrie oameni de afaceri chinezi care vor să vină să investească în județ au fost prezenți la Camera Bilaterală de Comerț România – China din Reșița. Camera Bilaterală de Comerț România – China are din această dată o sucursală și în Caraș-Severin.
Primvicepreședintele Camerei Bilaterale de Comerț România-China la nivel național, Florea Voinea, alături de președintele sucursalei nou înființate în județ, Gheorghe Filipescu și câțiva oameni de afaceri chinezi s-au întâlnit cu oficialitățile din județ pentru a le prezenta oportunitățile oferite de colaborarea cu chinezii în domeniul investițiilor.

Comentarii

comentarii