România – Șansa de a deveni hambarul Europei și nu grânarul ei

În anul 2021 România a recoltat 11,33 milioane tone de grâu , în condițiile unei producții medii de peste 5 tone /ha. Orzul, rapița, și floarea soarelui sunt, de asemenea, culturi unde țara noastră excelează permanent. Nici în anul 2022 nu vom sta rău la producții, iar prețurile prognozate , conform bursei Euronext, se situează la un nivel de 248-250 euro/tonă.

Cu toate acestea, importăm făină în cantități uriașe. Precizez că necesarul de consum al României este de cca. 4,5 milioane tone de grâu. Paradoxul românesc: exportăm grâu și importăm făină! Avem șansa, odată cu războiul Ucrainean, de a deveni lider european la exportul de cereale, depozit european de cereale la Marea Neagră și de a deveni cu adevărat ”hambarul Europei ”, scoțând din sărăcie sute de mii de gospodării țărănești, prin măsuri deștepte: construirea de depozite de cereale și de mori de mare capacitate. Dacă ministerul agriculturii a fost capabil să preia fabrica de zahăr de la Luduș, de la compania franceză ce o exploata acolo, în încercarea de a salva producția autohtonă de zahăr, și implicit mii de fermieri cultivatori de sfeclă de zahăr (zahărul, ca și uleiul sunt produse strategice, de strictă necesitate), de ce n-ar putea construi depozite moderne de cereale de mare capacitate și unități gigant de morărit?

Astfel, am pune punct unui obicei păgubos, moștenit din anii 20-30 ai secolului trecut , prin care eram denumiți grânarul Europei, dar cu țărani trăind în sărăcie lucie. Astfel, dacă 100.000 de fermieri români ar exporta făină și nu ar vinde grâul direct din câmp (apropo, fermierii nu exportă grâul, ci doar îl vând celor care exportă, traderilor) , ar avea de câștigat mai mulți: statul (din taxele de depozit și morărit), fermierii (una e să vinzi grâu la tonă, alta făină la kg.) și mai multe firme mici sau mari care s-ar ocupa cu diverse servicii (analize calitate, transport, ambalaje, contabilitate, etc.).

Apropo, știați că tărâța se vinde cu 1,5 lei/kg? Iar dintr-un kilogram de grâu se obține 800 grame de făină albă (din care se obține 1kg. de pâine) și 200 grame tărâță, deosebit de importantă în hrana animalelor . De asemenea, făina integrală (făina din care nu s-a scos tărâța) este mai scumpă decât făina albă? Personal, sunt convins de faptul că viitorul aparține agriculturii și nu altor domenii.

Aceasta este șansa României de a deveni o țară cu o economie puternică și cu o clasă țărănească prosperă! Doamne-ajută!

Dr. Liviu Munteanu -19.06.2022

Comentarii

comentarii