România- țară petrolieră, campioana la scumpitul benzinei

pompa BENZINARomânia este ţara în care s-a înre­gis­trat cea mai mare creştere a pre­ţu­lui pe litrul de benzină, de peste 16%, doar Danemarca apropiindu-se de această „performanţă“, arată cea mai nouă ediţie a clasamentului Pain at the Pump (Durere la pompe ), realizat de Bloom­berg.

Topul a luat în calcul preţul pe litrul de benzină din 61 de state, din Norvegia până în Venezuela, din perioada 31 martie-29 aprilie, ediţia anterioară a topului, faţă de care au fost calculate creş­terile, fiind realizată în funcţie de pre­ţurile din al treilea trimestru din 2013. „Preţul benzinei în România a crescut cu 16%, cel mai mare ritm înre­gistrat de vreunul dintre cele 61 de state din clasament“, se arată în studiul publicat de Bloom­berg la începutul acestei luni. Astfel, România ajun­ge pe pozţia 24 din cele 61 de state analizate, cu un preţ pe litru de 1,95 dolari. În vechea edi­ţie, Româ­nia figura pe locul 33, cu un preţ pe litrul de benzină de 1,68 dolari. Bloom­berg­ nu precizează exact ziua în care a colectat aceste pre­ţuri şi nici dacă acestea reprezintă o medie pentru întreaga perioadă.

Cu acest preţ, 1,95 de dolari pe litru (circa 6,3 lei), benzina costă în România de două ori mai mult decât în SUA, de patru ori mai mult decât în Emiratele Arabe Unite şi de 195 de ori mai mult decât în Vene­zuela unde accesul la carburant ieftin este un drept prin naştere.

Comentarii

comentarii