S-a mai stins un suflet bun, un suflet de poet, a plecat spre alte zări, Steva

Poetul Steva Pantelici, a murit miercuri seară într-un accident de maşină, în Italia.
Lescoviţean cu rădăcini rămase în sat, Steva era stabilit de peste doisprezece ani în Italia. Nu făcea poezie în peninsulă, era muncitor zilier. Muncea din greu, muncea cu brațele, dar nu uitase dragostea pentru poezie.
Steva Pantelici a fost membru al Cenaclului literar Semenicul, din Reşiţa, a publicat volumul de povestiri „Ghiozdanul de carton”, a publicat poezie în reviste literare şi  a apărut cu o serie de poeme în antologia „Oraşul cu poeţi”, editura Timpul, Reşiţa – 1995.
În această primăvară, când a fost la Reșița,  Steva Pantelici a participat la o şedinţă a Cenaclului Semenicul.

Cine este și din păcate, a fost, Steva Pantelici …

Ne spune Sibila: Steva Pantelici s-a născut la Lescovita, jud. Caraş-Severin, un sat de pe malul Nerei, în 2 noiembrie 1959. Face şcoala în satul natal, la Reşita şi la Moldova Nouă. Revine la Reşita, lucrează ca electrician la Uzina de Construcţii de maşini.
Fuge din ţară în 1984, revine în 1986, e ”poprit” o vreme , fuge din nou în 1987, revine în 1988. Cum singur se declara că profesia lui este de emigrant. Din această experienţă se naşte bună parte din proza lui, nu doar sub aspectul conţinutului, ci şi al formelor imaginarului, al amintirilor cald învăluitoare.
Steva Pantelici debutează cu un volum de povestiri ce dovedeşte o inedită şi interesantă experienţă de viaţă, dezvăluita cu o afectivitate patetică. El scrie despre emigranţi, scrie despre sine şi despre umanitatea, puțină sau multă, a celor de aici sau de aiurea, despre viaţa, dragoste şi moarte, implicat în toate că un erou nemuritor.
Steva Pantelici a debutat cu poezie în 1980, a publicat în mai multe reviste (”Semenicul”, ”Orient latin”, ”Transilvania”.)şi în antologia ”Oraşul cu poeţi”, fiind un activ membru al cenaclului ”Semenicul” şi un pasionat al teatrului.
Iată ce scria Steva pe blogul Sibilei:
,, Poezia este muzica sufletului şi, mai presus de toate, a sufletelor mari şi sensibile. – Voltaire
Te rog
Povestea de seară,
mângâierea de noapte
şi zâmbetul de dimineaţă
le-am pus să ştii
deoparte într-o glastră
pe pervazul sufletului meu
of dacă-ai ştii cum înfloresc mereu
vor creste-nalte pan la Dumnezeu
precum de-nalta e Dragostea noastră
Din când în când o pasăre măiastră
îşi face cuib în dorul meu de tine
şi-mi cânta despre cei plecaţi hai hui
şi-atâta dor se cuibareste-n mine
şi dorul asta-n mine face pui
of cine sunt şi spune-mi tu al cui?
mă cheama-ntr-una-n visurile tale
să fiu al tău numai şi-al nimănui!
măcar în vis Doamne,nu-Ţi cer prea mult
te uită-mi plâng de mila precum un cerşetor
oare mă laşi tot timpul să m-ascund
trist,singur,înfocat nemuritor
prin universul mare şi mărunt?
Te rog o Doamne,dă-mi-o înapoi
şi dă-ne Doamne-ntr-una pe-amândoi
ne ninge Tu cu flori de mixa şi de tei
lasa aprinsă Dragostea în noi
lumina care-ai pus-o -n ochii mei.
Ţie”
 de Steva Pantelici

A murit miercuri seara, pe când se întorcea de la muncă. L-a lovit un tânăr de 23 de ani cu mașina. A scăpat-o de sub control și l-a lovit pe Steva. L-a omorât în timp ce mergea spre stația de unde autobuzul urma să-l ducă acasă, după o zi istovitoare de muncă.
Am fost colegi de teatru, la trupa actorului Grigore Alexandrescu – nenea Gută. Dumnezeu să-l odihnească și pe el, a murit acum vreo 5 ani. Am jucat împreună la ,,Dulapul” de Paul Everac. Apoi, eu am plecat în armată, el a trecut granița, a fugit la sârbi, a venit acasă, iarăși a fugit; făcea un fel de navetă peste graniță, în ciuda securiștilor de atunci. Nu avea pace, nu stătea într-un loc. Mereu îi fugeau ochii, vorbea mult și glumea ori de câte ori se putea.
Acum, Steva tace. Tăce și poate că măcar în gând, cei ce l-au cunoscut, vor spune creștinește și bătrânește, ca la Lescovița: ,,Dumnezeu să-l odihnească” . De obicei se mai spune și ,,să-l ierte” , dar nu cred că cineva poate spune că Steva i-a făcut vreo un rău.
Rândurile de mai sus, sunt culese de la colegă Cornelia Dunăreanu și de la o bună prietenă a lui Steva; consăteana lui, Nicolata Surdei. Au spus și au scris ele destul, ce se mai poate adăuga? Părerea de rău o simți, nu o poți scrie.
Dormi în pace suflet pribeag, dormi cu gândul la satul tău de care te simțeai așa de legat, satul în care te chemau rădăcinile, apa din care ai băut prima dată. Dormi cu susurul Nerei în urechi și cu mirosul câmpului și a luncii înflorite în noapte de mai.
Dumnezeu să te odihnească, în pace și liniște.

Pe pagina de facebook a lui Steva Pantelici, poeta Olga Neagu a scris: ,,Continuaţi să-i scrieţi, el și-a iubit foarte mult prietenii, în mod egal, și va citi din când în când mesajele voastre…continuaţi să nu-l uitaţi… Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Comentarii

comentarii