S-a votat! Dispare ora de vară! Când se aplică, de fapt, măsura

An de an, în ultima duminică a lunii martie, România trece de la ora de iarnă la cea de vară. Anul acesta, trecerea se va produce în noaptea de 30 spre 31 martie, drept urmare, ora 3 va deveni ora 4. Si cvu toate acestea, a avut loc un vot decisiv în Parlamentul European! Eurodeputaţii au votat marţi, cu o largă majoritate, abolirea schimbărilor sezoniere ale orei în Uniunea Europeană în 2021. Un număr de 410 eurodeputaţi au votat pentru propunere, 192 împotrivă şi 51 s-au abţinut.

În conformitate cu o propunere adoptată la începutul acestei luni şi de Comisia pentru transport şi turism a Parlamentului European, statele membre UE vor renunţa la practica de a-şi schimba ora de două ori pe an şi vor decide dacă preferă să rămână la ora standard sau de iarnă sau să menţină permanent ora de vară.

Conform proiectului de rezoluţie, ţările europene care decid să menţină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Pe de altă parte, ţările care preferă să rămână la ora standard sau de iarnă îşi vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.

Comentarii

comentarii