SALĂ SPECIALĂ DEDICATĂ LECTURII LA ȘCOALA 7

SALĂ SPECIALĂ DEDICATĂ LECTURII LA ȘCOALA 7. Luni, 10 februarie 2020, la ora 11.00, în Corpul B al Școlii Gimnaziale Nr. 7 Reșița va avea loc inaugurarea unei săli specializate, dedicate elevilor din ciclul primar al unității de învățământ menționate. Este vorba de o sală de lectură modernă, amenajată într-un mod aparte, astfel încât să fie atractivă pentru cei mai mici elevi ai școlii.

 

La ambientarea sălii au fost implicați chiar și elevii, care au participat cu bucurie la crearea unui mediu plăcut pentru orele de lectură.

SALĂ SPECIALĂ DEDICATĂ LECTURII LA ȘCOALA 7. Vor da startul la lectură în noua sală elevii clasei a III-a A, care vor fi implicați într-o oră specială, citind din cartea creată de ei, intitulată POVEȘTI IMAGINARE, făcând astfel o invitație la călătorie în lumea fascinantă a cărții.

Comentarii

comentarii