Salvati Copiii Romania ofera copiilor vulnerabili din Caras Severin 154 de tablete cu acces gratuit la internet pentru doi ani

154 de tablete cu acces gratuit la internet pentru doi ani. Deși în condiții cu totul și cu totul speciale, lunile IULIE- AUGUST ne-au găsit, ca de obicei, la
GRĂDINIȚA ESTIVALĂ în Mociur. Organizati in grupe mici, cei 20 de copii au beneficiat de activitati
nonformale, educatie pentru sanatate, pregatire pentru activitatile școlare, jocuri in aer liber.

În aceeași perioadă, au beneficiat de educație remedială și activități nonformale și de timp liber
45 de copii din Centrele Educaționale în cadrul ȘCOLII DE VARĂ de la Colegiul Național Mircea Eliade și
Școala Gimnazială Nr. 7.

În această perioadă care precede începutul cursurilor noului an școlar, prin filiala județeană a
Organizaţiei Salvați Copiii, se implementează la nivelul județului câteva proiecte naționale care, având
în vedere contextul actual, își propun în primul rând să îi ajute pe elevi în anul școlar 2020-2021, dar și
pe termen lung, să contribuie la digitalizarea sistemului educațional românesc. Astfel, instrumentele
digitale oferite elevilor sunt însoțite de internet valabil doi ani, dar și de o componentă importantă
de pregătire atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. Trainingurile vor fi susținute de
specialiștii Salvați Copiii înainte de începutul anului școlar 2020-2021. 

Prin proiectul „Tablete pentru educația online a copiilor defavorizați”, de la Salvați copiii
România, au sosit în județ 75 tablete pentru elevii beneficiari ai Centrelor de zi „Salvați copiii” care
funcționează la Școala Gimnazială Nr. 7 Reșița și Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița;
Prin proiectul „#PromisiunepentruViitor” implementat de Organizația Salvați Copiii cu sprijinul
CEZ România, (în perioada august 2020 – septembrie 2020) în aceste zile sunt distribuite către elevi un
număr de 79 de tablete, la următoarele unități școlare: Școala Gimnazială Văliug, Școala Gimnazială
„Mihai Peia” Reșița, Școala Gimnazială Nr. 2 Reșița, Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița.

154 de tablete cu acces gratuit la internet pentru doi ani. În Caraș-Severin, voluntarii au asigurat consiliere unităților de învățământ și primăriilor din 13 localități, pentru adoptarea urgentă a unor măsuri concrete care să asigure copiilor din aceste comunități condiții materiale.

Presedinte

Mariuta Simionescu

Comentarii

comentarii