Sarbatoarea Sfantului Sava marcata de comunitatea sârbă din Caraș Severin VIDEO

Credincioșii ortodocși sârbi l-au prăznuit astăzi pe Sfântul Sava. Este considerat unul din cele mai importante figuri ale istoriei sârbe și este canonizat și venerat de Biserica Ortodoxă Sârbă și de etnicii sârbi de pe ambele maluri ale Dunării. Etnicii sârbi din Caraș SEverin, și nu numai, l-au sărbătorit aseară pe Sfântul Sava. Pe lângă însemnătatea religioasă a manifestării, aceasta este și sărbătoarea care încheie de fapt șirul sărbătorilor de iarnă începute de Sfântul Nicolae. În fapt, după Paști și Crăciun, ziua Sfântului Sava, este considerată cea de a treia mare sărbătoare a sârbilor.

Comunitatea sârbă din Caraș-Severin l-au sărbătorit astăzi pe Sfântul Sava. Una dintre cele mai importante figuri ale culturii sârbe. Sfântul Sava a fost un prinț sârb a Zahumliei și călugăr ortodox, primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe autocefale, creatorul literaturii și legislației sârbe, fondatorul Mănăstirii Hilandaru de pe Muntele Athos și un diplomat. 

În vremurile normale, in Caraș-Severin, Sveti Sava – Sfântul Sava -este sărbătorit cu mare evlavie în fiecare an, în toate Bisericile din localitățile cu populație preponderent sârbă ( Radimna, Pojejena, Divici, Lescovița, Belobreșca, Moldova Nouă, Liubcova, etc ). De Sfantul Sava, sârbii se adună la prânz in biserici si „taie colacul” care se împarte enoriasilor. Copiii cântă slăvindu-l pe Sf Sava și primesc daruri, în principal dulciuri și covrigi.
Seara, prietenii și rudele se adună pe la casa celui ce organizează petrecerea și cheful și voia bună ține până în zori. Fiindcă Sfântul Sava este considerat patronul spiritual al vânătorilor și pescarilor, aproape peste tot pe malul Dunării se gătește vânat la ceaun și pește prăjit. 

Acum, din cauza pandemiei, Uniunea Sârbilor din Caraş-Severin, a marcat marchează simbolic acest eveniment în toate localităţile cu etnici sârbi din Banat. În toate bisericile şi mânăstirile sârbeşti din România, sărbătoarea Sfantului Sava s-a rezumat la Sfântă Liturghie, urmată de tăierea şi împărţirea tradiţionalului colac.

Istoria ne arată că Sfântul Sava s-a născut în anul 1169 după Hristos, şi a fost fiul lui Ştefan Nemania, Marele Jupan al Sârbilor. Încă de tânăr, Sava a dorit fierbinte viaţa duhovnicească şi pentru ea a scăpat la Sfântul Munte Athos; acolo a fost tuns monah şi a trăit într-o nevoinţă zeloasă. Ştefan Nemania a urmat exemplul fiului său şi a venit şi el în Sfântul Munte, unde s-a călugărit şi a murit sub numele de Simeon, monahul. Sfântul Sava a obţinut autocefalia Bisericii Sârbe de la patriarh şi împărat [al Bizanţului] şi a devenit întâiul Arhiepiscop al Sârbilor. Împreună cu tatăl său a zidit Mânăstirea Hilandar şi mai apoi multe alte mânăstiri, biserici şi şcoli în toate pământurile sârbeşti. De două ori a mers în pelerinaj la Locurile Sfinte. El i-a împăcat pe doi dintre fraţii lui după trup care se înstrăinaseră din cauza luptei pentru putere. A instaurat pacea între sârbi şi vecinii lor. Întemeind Biserica Sârbă, el a întemeiat prin aceasta cultura şi statul sârb. El a adus un duh de pace între toate popoarele din Balcani şi a lucrat în folosul tuturor, pentru aceasta a fost iubit şi respectat în toate aceste popoare. Poporului sârb el i-a dăruit un suflet creştinesc, care nu a pierit, în pofida prăbuşirii statului sârb. Sava a murit în oraşul Târnovo din Bulgaria, în timpul domniei împăratului Asan, îmbolnăvindu-se după Slujba Sfintei Liturghii din Ziua Botezului Domnului, a anului 1236. Regele Vladislav a mutat cinstitul său trup la Mânăstirea Mileşevo. De acolo Sinan Paşa l-a adus la Belgrad şi l-a ars în 27 aprilie 1595.
Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I ianuarie-iunie, traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 61.

Comentarii

comentarii