Sarbatori cu mult alcool…la volan pe drumurile publice

Alcooltest pozitiv

În noaptea de 26/27 decembrie a.c., poliţiştii au oprit pentru control un autoturism pe raza localităţii Măureni.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că la volan s-a aflat M.P., în vârstă de 24 de ani. La testarea tânărului cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost pozitiv fiindu-i recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
·
Alcooltest pozitiv şi accident

În noaptea de 26/27 decembrie a.c., poliţiştii rutieri au intervenit la un accident produs pe DN58A.
Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit că în timp ce A.M., în vârstă de 20 de ani, conducea un autoturism, din direcţia Ezeriş spre Fârliug, într-o curbă periculoasă a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în faţa unui imobil situat la intrare în localitatea Fârliug.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a doi pasageri în vârstă de 18, respectiv 17 ani şi rănirea uşoară a conducătorului auto. Victimelor le-au fost acordate îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean Reşiţa.
Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind pozitiv. Acestuia i-au fost prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din primele verificări a rezultat faptul că niciunul dintre ocupanţii autoturismului nu purtau centura de siguranţă.

Accident pe DN 68

În după-amiaza zilei de 28 decembrie a.c., poliţiştii au intervenit la un accident produs în afara localităţii Valea Bistrei, în urma căruia o persoană a fost rănită uşor.
Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit că în timp ce I.V., în vârstă de 29 de ani, conducea o autoutilitară, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum (carosabilul fiind acoperit cu zăpadă) a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sensul opus de către un bărbat în vârstă de 40 de ani. În accident a fost implicat şi un al treilea autoturism condus de P.J., în vârstă de 25 de ani, care nu a putut opri în condiţii de siguranţă şi a acroşat autovehiculul condus de bărbatul în vârstă de 40 de ani.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a unei pasagere în vârstă de 38 de ani din autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 40 de ani. Victima a fost transportată la Spitalul Oţelu Roşu unde i-au fost acordate îngrijiri medicale fără a rămâne internată.
La testarea şoferilor cu aparatul alcooltest, rezultatele au fost negative în toate cazurile.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentarii

comentarii