Școala din Goruia a intrat în scenariul roșu chiar de 1 Martie VIDEO

Chiar de azi, ziua de 1 martie, școala din Goruia a intrat în scenariul roșu. Cu toate acestea, clasele de învățământ primar și grădinița, sunt în format fizic la școala. În această dimineață, la școala din Goruia doamnele învățătoare au fost în clase, la fel și elevii, care nu au uitat că este ziua în care se duc mărțișoare doamnei învățătoare, dar și colegelor de clasă.

Înarmați cu dezinfectant, măști, dar și cu respectarea distanței, chiar și în pandemie, copii au respectat tradiția de 1 martie și au oferit mărțișoare.
Întrebați, toți copii au spus că preferă școala față în față pentru că pot învăța mai multe și pot fi împreună cu colegii lor. La fel au răspuns și învățătoarele, dar și educatoarea care era la ora 8 prezentă în clasă.


Atât conducerea școlii cât și primăria, s-au preocupat să asigure dezinfectant la școală și condiții astfel încât copii să învețe în condiții de siguranță. Din păcate, numărul copiilor este tot mai mic. Aceasta este o realitate a satului românesc, populația școlară scade de la an la an.

Comentarii

comentarii