Școala Generală 2 din Reșița – nou reabilitată și modernizată din temelii VIDEO

Primăria Reșița a recepționat lucrările de reabilitare de la Școala Gimnazială „Marius Șandru”. Din această toamnă, cei peste 390 de elevi ai unității școlare se vor reîntoarce în veche lor școală care are „haine” noi și care, pe lângă lucrările de eficientizare energetică, va fi dotată cu mobilier și echipamente noi.

Lucrările de peste 8 milioane de lei au vizat reabilitarea termică a clădirii unității școlare, montarea unui lift, amenajarea a două terenuri de sport, realizarea împrejmuirilor, precum și dotarea unității de învățământ cu mobilier și echipamente IT: calculatoare, table interactive.

Din toamnă elevii Școlii Gimnaziale Marius Șandru se vor întoarce într-o școală modernizată și complet dotată.

În momentul de față se desfășoară lucrări de reabilitare și modernizare la școlile gimnaziale nr. 6, 7, 8 și 9, iar municipalitatea speră ca și aceste lucrări să fie reabilitate până la începutul noului an școlar.

Comentarii

comentarii