Școala zimbrilor din Măgura Armenișului – reconectarea cu natura – lucruri noi și interesante despre zimbri VIDEO

Asociația WWF România propune turiștilor experiențe inedite. Aceștia se pot reconecta cu natura și pot învăța lucruri noi și interesante despre zimbri și habitatul lor. Toate acestea se pot face în cadrul unor excursii de până la 5 zile.

În acest timp, turiștii care ajung în rezervația zimbrilor de la Măgura Armenișului, au parte de o aventură în inima naturii sălbatice.  Pe lângă proiectul de reintroducere a zimbrilor în sălbăticie, membrii WWF România, au în derulare o serie de proiecte și în ceea ce privește dezvoltarea comunităților locale, dar și experiențe prin care cei dornici se pot reconecta cu natura.

Acest tip de experiență atrage în mod special turiști străini și presupun cazare și masă tradiționale precum și observarea zimbrilor în habitatul lor natural. Populația de zimbrii crește de la an la an în zona Armeniș. Zimbrii s-au adaptat perfect condițiilor din Măgură și doar în anul acesta s-au născut 15 pui.

În momentul de față, în Măgura Zimbrilor de la Armeniș, trăiesc peste 100 de zimbri. Aceștia au fost strânși din grădinile zoologice și parcuri mici de prin toată Europa și aduși în România de-a lungul a 6 ani. Zimbri s-au adaptat perfect condițiilor de viață din Munții Banatului.

Comentarii

comentarii

One thought on “Școala zimbrilor din Măgura Armenișului – reconectarea cu natura – lucruri noi și interesante despre zimbri VIDEO

Comments are closed.