Se cauta fonduri europene pentru Semmeringul Banatean

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzaverde a purtat sâmbăta, 22 noiembrie a.c. discuţii cu reprezentanţi ai Regionalei CFR Timişoara – Infrastructura şi Călători, pentru a identifica posibilitatea de a accesa fonduri europene în vederea reabilitării şi funcţionabilitatii liniei ferate Oraviţa – Anina, denumită şi Semmeringul bănăţean.

Reprezentanţii CFR au afirmat că nu există nicio intenţie de oprire a traficului pe tronsonul de cale ferată Oraviţa – Anina.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzaverde, a declarat: “Este firesc să existe un asemenea parteneriat între instituţii, care să acceseze atât fonduri bugetare, cât şi fonduri europene. Este firesc ca instituţia noastră să depună toate eforturile pentru a salva această capodoperă inginerească ce aparţine patrimoniului bănăţean”.

O delegaţie a Consiliului Judeţean Caraş-Severin se va deplasa, zilele următoare, la Bruxelles, în vederea identificării fondurilor ce vor permite finanţarea activităţii curente a liniei.

Camelia Susco
Şef Serviciu Comunicare
Consiliul Judeţean Caraş-Severin

Comentarii

comentarii