Se închide traficul pe bulevardul reșițean VIDEO

Se închide traficul pe bulevardul reșițean AI Cuza între Poliție și blocul 800. Timp de trei luni, șoferii reșițeni vor avea interzis pe bv. A. I. Cuza, între Poliție și blocul 800. Pe acest tronson vor fi executate în această vară lucrări de reabilitare a rețelei de apă și canal. Detaliile au fost oferite într-o conferință de presă organizată de Primăria Reșița.

Primarul Reșiței a anunțat apropiata începere a lucrărilor pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, tronsonul vizat fiind cel dintre Poliție și blocul 800. În aceste zile, executantul Hidroconstrucția amplasează utilajele în zonă, lucrările urmând să înceapă de luni. Traficul va fi oprit în totalitate pe tronsonul menționat, circulația autovehiculelor fiind deviată pe strada Petru Maior.

Se închide traficul pe bulevardul reșițean AI Cuza între Poliție și blocul 800. Inițial, lucrările erau programate în intervalul iulie-decembrie, cu întreruperea traficului pe o banda și semaforizare – dar, pentru ca deranjul să dureze cât mai puțin, Primăria, Aquacaraș și Hidroconstrucția au căzut de acord asupra întreruperii totale a circulației, în ideea încheierii lucrărilor până la începerea anului școlar.

Lucrările de pe bulevardul A. I. Cuza fac parte dintr-un proiect mai amplu, a cărui derulare a ajuns abia la jumătate. În următorii doi ani, se vor mai executa alte lucrări de reabilitare a rețelei de apă-canal pe încă 50 de străzi, valoarea acestora fiind de circa 33 de milioane de euro. Directorul Aquacaraș, Aurel Văduva, și-a exprimat speranța că lucrările vor fi executate în termenele stabilite împreună cu partenerul Hidroconstrucția.

Comentarii

comentarii