,,Serbările Cetății” de la Caransebeș, în ordine și siguranță

DSC04734MĂSURI DE ORDINE LA CEA DE-A X-A EDIŢIE A FESTIVALULUI „SĂRBĂTORILE CETĂŢII 2013”
În perioada 12-15 septembrie a.c., lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş vor asigura ordinea şi siguranţa publică pentru buna desfăşurare a festivalului „SĂRBĂTORILE CETĂŢII 2013” care va avea loc în zona Parcului Teiuş din municipiu.
Pentru desfăşurarea în condiţii de deplină ordine şi siguranţă publică a acestei manifestări, zilnic, în medie, vor acţiona 20 de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş.
Pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, precum şi pentru menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică vor fi organizate patrule de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali în zona unde se organizează manifestările cultural-artistice.
Poliţiştii rutieri vor asigura fluidizarea traficului rutier în zonă şi vor institui filtre, pentru a preveni producerea de accidente şi îi vor sancţiona pe cei care încalcă normele referitoare la circulaţia pe drumurile publice.
De asemenea se va acţiona pentru prevenirea comiterea infracţiunilor cu violenţă, a furturilor din buzunare şi din auto, identificarea persoanelor care provoacă sau intenţionează să provoace tulburări ale ordinii publice şi pentru identificarea persoanelor urmărite sau suspecte de comiterea de infracţiuni.
Pentru a va feri de evenimente negative vă recomandăm:
Evitaţi să circulaţi singuri la ore târzii sau prin locuri neiluminate;
Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi, nu ezitaţi să cereţi ajutor trecătorilor;
Evitaţi pe cât posibil compania unor persoane aflate sub influenţa alcoolului. Dacă nu este cu putinţă, evitaţi orice conflict cu aceştia, nu-i jigniţi şi nu-i încurajaţi;
În aglomeraţie, dacă vă simţiţi înconjuraţi de persoane care nu vă inspiră încredere căutaţi să vă schimbaţi locul;
O geantă atârnată neglijent pe umăr, este o „invitaţie” pentru hoţi;
Purtaţi poşeta în faţa dumneavoastră şi nu în spate – în mulţime pot fi sustrase cu uşurinţă valori sau bunuri din poşeta pusă în spate;
De asemenea, buzunarul de la spatele pantalonilor este extrem de vulnerabil;
Feriţi-vă de priviri indiscrete când manevraţi banii;
Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

NU UITAŢI !
În caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Comentarii

comentarii