Serviciul de Telecomunicaţii Speciale câştigă “Premiul 112 pentru o viaţă mai sigură”

112Importantă distincţie europeană pentru STS şi România.

La Riga, în Letonia, s-a desfăşurat Gala Europeană a Premiilor 112.
Serviciului de Telecomunicaţii Speciale i-a fost înmânat Premiul pentru excelenţă –
Contribuţii remarcabile în educare şi informare 112.
România şi alte opt state premiate au fost recompensate pentru devotamentul cu care au
promovat şi îmbunătăţit Numărul de Urgenţă 112 în prezenţa a peste 300 de reprezentanţi ai
serviciilor de urgenţă, ai unor instituţii europene şi organizaţii internaţionale, furnizori de soluţii
La ceremonia organizată de Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă (EENA) în
colaborare cu Secţiunea Serviciilor de Urgenţă din cadrul Uniunii Europene participanţii au ţinut un
toast ca semn de recunoştinţă şi de susţinere pentru câştigătorii din România, Franţa, Olanda,
Finlanda, Polonia, Slovacia, Croaţia şi Letonia.
În România, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în calitate de administrator al Sistemului
Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, desfăşoară activităţi de educare – informare: în zonele
turistice montane şi pe litoral, campanii în gări, aerogări, trenuri, staţiile de metrou şi pe principalele drumuri naţionale, difuzare de spoturi 112 la posturile de radio şi televiziune, vizite ale elevilor în dispeceratele 112, o amplă acţiune cu Biserica Ortodoxă Română dar şi multe alte activităţi
punctuale.
“A fost o concurenţă acerbă, cu un nivel de implicare remarcabil, însă unele „stele” au
strălucit mai mult decât altele. Sperăm ca “eroii” pe care i-am cunoscut în această seară să
continue să ne inspire pe toţi să contribuim la o societate mai sigură, a spus Olivier Paul –
Morandini , preşedintele si fondatorul EENA.
Purtătorul de cuvânt al STS, colonel Adrian Fulea: “112 a devenit unul dintre cele mai
renumite şi de succes branduri româneşti. Acest lucru se datorează şi acţiunilor de educare –
informare desfăşurate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Premiul este şi al jurnaliştilor,
al instituţiilor media din România care ne-au ajutat şi împreună cu care am reuşit să demonstrăm că
dacă ai un scop nobil, în interesul oamenilor, poţi face campanii sociale cu efecte maxime şi dacă ai
bani foarte puţini. Premiile 112 din acest an sunt rezultatul unor acţiuni remarcabile în domeniul
serviciilor de urgenţă şi salvare. Selecţia a fost riguroasă, cinci experţi independenţi analizând mai
multe nominalizări pe categorii iar apoi membrii EENA si-au dat votul final.
Gala de premiere 112 este singura ceremonie europeană menită să recompenseze
excelenţa în domeniul serviciilor de urgenţă. Organizată anual de către Asociaţia Europeană a
Numărului de Urgenţă , acest eveniment aduce în atenţie contribuţiile remarcabile ale organizaţiilor
şi ale cetăţenilor în salvarea de vieţi.

Premiul internaţional obţinut de STS este al treilea după cele din 2009, tot pentru educare –
informare, şi în 2012 pentru salvarea remarcabilă a unui grup de turişti belgieni.
Ultimul Eurobarometru al Comisiei Europene, referitor la Numărul unic european de urgenţă
112, arată că România se află pe primul loc la informarea şi educarea populaţiei în UE.

Numărul pan-european de urgență 112 a fost creat în 1991.
În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă a devenit operaţional în
toată România şi este administrat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
Din anul 2008, 112 este unicul număr de urgență care poate fi folosit, non-stop, de pe orice
telefon fix, telefon public sau mobil pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgență (ambulanță,
pompieri și poliție) în orice țară a Uniunii Europene.
Numărul 112 trebuie folosit doar atunci cînd este necesară intervenţia agenţiilor specializate
de urgenţă, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea
ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

Comentarii

comentarii