Sfântul Ilie – Ruga satului la Coronini și înfrățirea cu Golubac din Serbia VIDEO

Sărbătoare mare de Sfântul Ilie la Coronini – Ruga satului și ceremonie de fraternizare cu orașul Golubac din Serbia. Petrecerea de Rugă din acest an are o semnificație cu totul deosebită pentru comunitatea de pe Clisura Dunării. Primarul comunei Coronini și cel al orașului Golubac din Serbia, au semnat, un acord de cooperare și înfrățire a celor două localități. Documentul semnat de Ilie Boboiescu și Nebojša Mijović prevede schimburi de experiență între cele două orașe, în domeniile administrație locală, cultură, educație, protecție socială. Schimbările de experiență vor viza si implementarea politicilor regionale internaționale la nivel local, depunerea unor proiecte comune care să poată beneficia de finanțarea europeană. 

Oraşul Golubac din Serbia este mic, are mai puţin de 10000 de locuitori, dar este liniştit, curat şi drăguţ. Acesta se bucură de prezenţa multor turişti, probabil cetatea este principalul factor de atracţie în zonă. După ceremonia de fraternizare a început petrecerea de rugă, iar pe scena amenajată din curtea scolii au urcat cunoscuți interpreți de muzică populară din Banatul de munte : Andreea Leușan, Nicu Novac, Cosmin Popa și formația Maeștrii. 

La Coronini, ruga satului sau ruga bănățeană, are loc în fiecare an de Sfântul Ilie. Pregătirea de rugă se face cu câteva zile înainte. În localitatea de pe malul Dunării, gospodinele pregătesc sarmale, friptură de porc și prăjituri. Cu aceste bucate sunt serviți musafirii. În prima zi de petrecere, chiar la Sfântul Ilie, se așteaptă goștii, fii ai satului, care vin acasă pentru a se întâlni cu rudele și prietenii, dar turiști care sunt cazați la pensiunile din Clisura Dunării. În această localitate europeană de pe malul Dunării, petrecerea de rugă este cea mai importantă sărbătoare a satului. 

Un reportaj de Adi Neagu

Comentarii

comentarii