Åži totuși, există iubire! VIDEO

Pe ea o chemă Mărioara iar pe el, Valentin. Sunt un cuplu cam la 45 de ani care trăiesc în niște condiții greu de imaginat. ÃŽntreg spațiul lor locativ se rezumă la o cameră- un buncăr din ciment de fapt, de nici 10 metri pătrați. Fără apă curentă, fără energie electrică – de fapt, fără nimic în afara pereților coșcoviți. El a fost scos afară din casă iar ea, ar avea unde să meargă- la mama ei. Dar, preferă să locuiască acolo împreună și fac asta de câțiva ani. Nu se mai au acum decât unul pe altul, dar sunt fericiți și așa cu puținul pe care îl au. El primește câte 10- 15 lei pe zi și legume, iar ea, din pet-uri și alte materiale ce se mai colectează, mai face vreo 20 de lei. Nu se laudă, dar nici nu se plâng. Muncesc amândoi de dimineața până seara, nu cerșesc, nu fură și nici nu se milogesc la nimeni.

Totul a început acum vreo câțiva ani când Valentin, de loc din Vâlcea, scos afară din casa pe care a construit-o de fosta soție amantul ei, a ajuns în Reșița. La început s-a ocupat cu vânzarea cărților, un fel de anticariat și așa a întâlnit-o pe Viorica. Ea era debusolată după decesul soțului, nu se mai înțelegea cu socrii și se mutase cu cele două fete la mama ei. Numai că acolo nu era loc și pentru Vali, așa că, s-au mutat împreună prin apartamente cu chirii, apoi fabrica de confecții la care lucra s-a închis și în final, s-au mutat amândoi acum doi ani , prin bunăvoința proprietarului de la restaurantul Goznuța, în încăperea în care trăiesc și azi. El s-a lăsat de cărți și s-a făcut hamal în piață unde câștigă mai bine. Dar, cartea i-a rămas principala pasiune fiindcă nu au curent pentru un televizor. ÃŽn puținul timp liber și din banii puțini pe care îi are, Valentin mai cumpără câte o carte nouă sau le recitește pe cele vechi. Asta mai mult vara fiindcă acum ziua este scurtă și este și frig să stai în fața casei să citești.

Așa își duc viața cei doi și după o zi de muncă, cei doi se întâlnesc seara acasă unde povestesc ce au făcut în ziua respectivă. ÃŽn acest timp, Mărioara face ceva de mâncare- moment în care se încălzește puțin și camera, mănâncă, se îmbracă mai gros și se culcă fiindcă se face repede frig în buncărul lor. Din banii pe care îi strâng, Mărioara mai trimite ceva și la mama ei unde este și fiica ei cea mică. Acum este la liceu și nevoile sunt mai mari iar pensia bătrânei este mică. Ar fi putut să se întoarcă acasă, dar la un semenea gând, imediat tresare și întreabă: ,,Cum să plec? Åži pe el cui îl las? ÃŽl arunc și eu pe drumuri”?

Dar, vorba lungă înseamnă timp trecut iar ei nu au timp să stea. Vali închide ușa cu un sistem de sârme numai de el știut iar Mărioara își ia sacul în spate și pleacă la muncă. Pe el îl așteaptă sacii cu cartofi în piață iar pe ea, pet-urile.

Am scris aceste rânduri pentru a vă arăta că într-o lume așa de zbuciumată, așa de grăbită și cu valori spirituale din ce în ce mai puțin, totuși mai există și iubire în stare pură. Åži aici ne referim strict la sentiment și la grija pentru cel de lângă tine. Poate că mai explicite sunt imaginile din poze și materialul video, dar câte-o dată, totuși sunt mai de înțeles cuvintele. Câtă mila și cât sentiment curat pot fi în câteva silabe spuse de Mărioara:

 ,,Cum să plec? Åži pe el cui îl las? ÃŽl arunc și eu pe drumuri”? E omul meu care mă ascultă și care mă înțelege. El îmi spune mereu vorbe din alea frumoase de prin cărțile lui. Fiindcă omul meu citește mereu și tot ce-i cade la mână”.

Au avut noroc de un vecin din blocul de vis a vis care a văzut zbaterea lui. Ionel Cristun a încercat să îi ajute cum a putut, dar……..de multe ori, una este să vrei și alta este să poți. Dar cine știe, poate- poate prin lumea asta mare s-o găsi și o rază de speranță pentru ca soarele să răsară și pe strada lor. Pe strada oamenilor simpli, curați la interior și care mai au încă sentimente.Â