Şi totuşi, mai exista iubire şi totuşi, mai există milă – Cazul lui Gheorghe din Slatina Nera VIDEO

Şi totuşi, mai exista iubire şi totuşi, mai există milă. În ziua de azi când toată lumea este cu grijă la ziua de mâine și când fiecare se gândește la propria persoană, iată că mai sunt oameni care se gândesc și la semenii lr, la cei mei necăjiți ca ei. Și cel mai bun exemplu este cazul unui cetățean din satul Slatina Nera din Caras Severin. Omul a ajuns la limita posibilităților. Ca să își poată duce soția la un tratament de recuperare în urma uni AVC ( Accident vascular cerebral), nemaiavând nici o posibilitate, și-a scos la vânzare tot ce mai avea pe lângă casă: niște capre cu iezii lor, pui de găină și alte păsări de curte. Adică – toată averea lui.

Aceasta este singura lui avere și a decis că este tot ce poate face pentru a-și duce soția la un tratament de recuperare. Altceva și altă posibilitate de câștig, omul nu mai are. Locuința în care stă după ce i-a ars casa – este a unui om căruia i s-a făcut milă de el și familia sa, primăria Sasca – de care aparține satul Slatina Nera, refuză să-l angajeze ca asistent al soției sale.

Fiindcă a ajuns la capătul puterilor și neavând o altă posibilitate de câștig, pentru a-și duce sota la un tratament de recuperare, omul a decis să vândă ce avea pe lângă casă și din ceea ce își ducea traiul, la urma urmei. Pe un site de vânzări, Gheorghe Botgros din Slatina – Nera, a scos la vânzare sursa sa de lapte – caprele cu doi iezi, găinile, curcanul și pui de găină. Pe tot avutul său, Gheorghe a cerut 1500 de lei. Adică, 15 milioane de lei vechi. De atât avea nevoie să își ducă soția la o nouă procedură medicală.

Şi totuşi, mai exista iubire şi totuşi, mai există milă. Și minunea s-a produs. În ziua de azi, când fiecare se gândește la binele său, s-au găsit și români cu suflet mare care i-au cerut lui Gheorghe Botgros să nu își vândă animalele de pe urma cărora trăiește el și familia lui. Ba mai mult, oamenii s-au mobilizat și i-au trimis lui Gheorghe banii de care avea nevoie.

Uimit de gestul de solidaritatea al românilor, după doar două zile de la publicarea anunțului de vânzare, Gheorghe a realizat că a oamenii de bine i-au trimis mai mulți bani decât avea nevoie. Omul a anunțat pe facebook acest lucru. Nu a vrut să profite, nu a vrut să primească mai mult decât avea nevoie pentru tratamentul soției sale. Fiindcă a primit mai mulți bani, din restul sumei, Botgros a cumpărat nutreț pentru capre și porumb și grâu pentru păsări.

Copleșit de-a dreptul de gestul semenilor săi, Gheorghe Botgros le mulţumeşte cu lacrimi în ochi oamenilor de bine care i-au întins o mână de ajutor.

Omul a avut o viață ca o poveste: a fost abandonat la naștere și crescut la o casă de copii, s-a căsătorit cu femeia a cărei grijă o poartă după ce aceasta a avut un AVC, are patru fete din care doar una îi mai caută și în plus, își crește un nepot care a fost abandonat de mama lui la naștere. Și acesta cu grave probleme de sănătate și operat de mai multe ori.

Şi totuşi, mai exista iubire şi totuşi, mai există milă. În sat s-a mutat acum câțiva ani după ce casa în care locuia i-a ars într-un incendiu. Un om de bine din Reșița, i-a pus casa la dispoziție fără nici un fel de chirie. Cu toate că el și familia sa sunt noi în sat, unii vecini le-au întins o mână de ajutor. Unul dintre vecini îl mai ajută cu treburile din gospodărie sau îl transportă cu mașina la Oravița sau pe unde mai are treabă.

În momentul în care echipa nostră de filmare a plecat din sat, la poarta lui Gheorghe, a venit o camionetă încărcată cu porumb și nutreț pentru animalele pe care a vrut să le vândă pentru a putea merge cu soția la tratament. Și acestea cumpărate cu bani primiți de la oameni de bine. Și asta fiindcă mai sunt români care sunt convinși că ,,totuşi, mai exista iubire şi totuşi, mai există milă”.

Comentarii

comentarii