Singura locomotivă cu abur din Banatul Montan, în pericol de a dispărea la fier vechi ?

16 oct 07 (12)Din nou istoria Banatului Montan este tăiată și aruncată la fier vechi- Negruța în pericol de a fi tăiată cu aparatul de sudură. Acum zace în depoul Oravița cu cazanul crăpat până va pune careva ochii pe ea. Este locomotiva care ar putea revigora transportul turistric pe Semeringul Bănățean, calea ferată Oravița-Anina.

Despre calea ferată Oraviţa Anina, ori şi când se poate vorbi numai la superlativ: monument istoric, prima cale ferată construită în România, calea ferată la cea mai mare înălţime, tunele au fost săpate manual cu dalta şi ciocanul încă înainte de se fi inventat dinamita, înconjoară muntele de două ori şi jumătate, diferenţa dintre punctul de plecare Oraviţa şi cel de sosire de la Anina, este de 333 de metri, vagoanele şi locomotiva sunt de construcţie specială având ecartament normal, şi multe- multe altele. Ea a fost construită pentru ca vagoanele cu huilă şi antracit din minele de la Anina să poată ajunge la Oraviţa iar de aici mai departe la portul de la Baziaş de unde cărbunele era încărcat în vapoare şi trimis la Viena şi în tot Imperiul Austro-Ungar. Şi cu toate acestea, în ultimii șapte ani, odată cu închiderea mineritului în Munţii Aninei, ea a cam început să fie dată uitării.
Şefii de la Bucureşti ai CFR-ului habar nu au ce posedă sau ce au în ogradă, au pus la un moment dat în discuţie închiderea traseului. Adică, a căii ferate. Zvonul că CFR-ul vrea sa închidă linia Oraviţa – Anina, i-a făcut pe cei ce-l cunosc, sau măcar au auzit de acest traseu, sa vina de atunci în număr destul de mare la Oraviţa. Totul a culminat anul trecut când înarmaţi cu camere video şi aparate foto, peste 200 de turişti au umplut doar într-o singură zi cele doua vagoane ale garniturii care străbate Semmeringul Banaţean- aşa cum i se mai spune.
Peisajul de vis i-a lăsat pe toţi cu gura căscata, admirând paleta de culori a munţilor şi dealurilor.
Ca niciodată, mecanicii au fost încântaţi şi mândrii ca au muncit aşa cum făceau şi în urma cu vreo 15 ani, când aceasta linie era circulata de cinci garnituri de tren, pentru minerii de la Anina, Ciudanoviţa, Lişava sau călătorii ce circulau între cele doua oraşe.
Multe din tuneluri au fost săpate în piatra dură cu dalta şi ciocanul iar inginerii austrieci constructori ai timpului, au executat adevărate lucrări de artă de inginerie industrială. Calea ferată înconjoară de două ori muntele iar hăurile ce se deschis sub ferestre iţi fac sufletul să tresară.
Viaductele au fost construite manual de către meşterii pietrari aduşi din Italia. O mare parte din ei au rămas în Banat, urmaşii lor trăind şi acum în sate cum ar fi Brădişor sau Ciudanoviţa.
În zonă trăiesc herghelii de cai semisălbatici iar apariţia lor în apropierea căii ferate a devenit ceva obişnuit toamna. Ei se apropie de om pentru a se feri de haitele de lupi care le dau târcoale.
Şi staţia de sosire Anina, este la rândul ei monument istoric- aşa cum de altfel este declarat întreg traseul de la Oraviţa şi până în vârful muntelui. Din păcate tot mai pustie şi în curând în moarte clinică dacă CFR va închide linia.
Dar, pericolul nu pândește numai de aici. Iată că a apărut o altă îngrijorare și bine motivată: pe rețeaua de socializare fb, în cadrul grupului ,,Salvați Semeringul Bănățean” a apărut următoarea postare: ,,În actuala conjunctură cu SFT-ul în insolvență, aveți idee ce s-ar putea intampla cu 50.065? ( Singura locomotivă cu abur din Banatul Montan, defectă și care se află în depoul Oravița n.n.) Cine cunoaște statutul pe care îl are locomotiva acum și pe care l-ar putea avea după vehiculata privatizare? Exista vreo asociație de protecție a patrimoniului industrial care ar putea, eventual, prelua sau cumpăra locomotiva pentru a proteja material rulant de la SFT in cazul în care aceștia vor vinde?”
Din ceea ce știm, în România nu exista niciun ONG pe această tema. Singura șansă- daca într-adevăr îi pasă cuiva, este sa se ia legătura cu Ministerul Culturii pentru a depune demersurile trecerii acesteia în patrimoniul acestui minister. Este posibil ca mașina (locomotiva cu abur) să fie încadrată ca piesă de patrimoniu, însa dacă este in proprietatea SFT, asta nu este o garanție că nu va fi vândută.
Iată ce spune omul de cultură Ada D. Cruceanu despre această problemă: ,,Ordinul Ministrului Culturii nr. 2686/31.07.2000 claseaza LOCOMOTIVA 50065 in PATRIMONIUL NATIONAL MOBIL.Sub incidenta legislatiei in domeniu, locomotiva beneficiaza de un SCUT de aparare, dar sigur acesta trebuie „activat” de cei in drept.”

Comentarii

comentarii

One thought on “Singura locomotivă cu abur din Banatul Montan, în pericol de a dispărea la fier vechi ?

  1. Ordinul Ministrului Culturii nr. 2686/31.07.2000 claseaza LOCOMOTIVA 50065 in PATRIMONIUL NATIONAL MOBIL.Sub incidenta legislatiei in domeniu, locomotiva beneficiaza de un SCUT de aparare, dar sigur acesta trebuie „activat” de cei in drept.

Comments are closed.