Societatea civilă se mobilizează pentru salvarea unui obiectiv turistic unic: Semmering-ul Bănățean VIDEO
Cea mai veche cale ferată montană din țara noastră, Oravița-Anina, supranumită Semmering-ul bănățean, riscă să fie închisă. Primul pas a fost făcut de CFR Călători prin decizia de a opri circulația feroviară pe această rută în zilele de luni, marți, miercuri și joi. Societatea civilă din Caraș-Severin s-a mobilizat și solicită, prin scrisori deschise adresate ministrului Transportului Sorin Grindeanu dar și altor factori decidenți, precum și prin acțiuni manifest, revenirea asupra deciziei.
Dat în funcțiune în urmă cu 161 de ani, Semmering-ul bănățean, este una dintre cele mai frumoase și impresionante linii de cale ferată de munte din sud-estul Europei. În lungime de 33,4 kilometri și cu o diferență de nivel de 340 metri, are 14 tunele săpate în stânca muntelui și zece viaducte, traversând peisaje spectaculoase. Nici acestea, însă, și nici faptul că este un monument istoric nu au fost suficiente argumente pentru CFR Călători pentru a păstra circulația trenurilor în fiecare zi a săptămânii. Întreruperea, chiar și temporară, a traficului feroviar poate avea efecte dramatice, atrag atenția specialiștii.
Atât localnicii din Anina și Oravița cât și reprezentanții societății civile cărășene consideră revoltătoare decizia luată de CFR Călători. Au fost transmise scrisori deschise și petiții, iar pe 25 ianuarie este programată o călătorie manifest.
Conform dispoziției emise săptămâna trecută de către CFR Călători, circulația trenurilor pe ruta Oravița-Anina și retur este anulată în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în perioada 13 ianuarie – 17 aprilie.
INFO TEXT CALE FERATA
Cea mai veche cale ferată montană din țara noastră, Oravița-Anina, supranumită Semmering-ul bănățean, riscă să fie închisă. Primul pas a fost făcut de CFR Călători prin decizia de a opri circulația feroviară pe această rută în zilele de luni, marți, miercuri și joi. Societatea civilă din Caraș-Severin s-a mobilizat și solicită, prin scrisori deschise adresate ministrului Transportului Sorin Grindeanu dar și altor factori decidenți, precum și prin acțiuni manifest, revenirea asupra deciziei.
Dat în funcțiune în urmă cu 161 de ani, Semmering-ul bănățean, este una dintre cele mai frumoase și impresionante linii de cale ferată de munte din sud-estul Europei. În lungime de 33,4 kilometri și cu o diferență de nivel de 340 metri, are 14 tunele săpate în stânca muntelui și zece viaducte, traversând peisaje spectaculoase.
Calea ferată înconjoară de două ori muntele străbătând locuri de o frumusețe unică. Totul a fost săpat în stâncă cu daltă și ciocanul fiindcă nu se inventase dinamita. Vagoanele și locomotivele sunt de o construcție specială pentru a se putea încadra în curbe și viraje.
Chiar dacă în lunile de iarnă numărul turiștilor scade, această pierdere este compensată de numărul biletelor vândute în timpul verii când trenurile circulă cu toate locurile ocupate și cu rezervări făcute de turiști din toată Europa și nu numai cu săptămâni înainte.
Această linie ferată Oraviţa – Anina constituie o artă inginerească a construcţiilor de căi ferate montane. A fost construită pe vremea stăpânirii imperiale și servea la transportul cărbunelui de la Anina la Oravița și de acolo la Dunăre portul Baziaș de unde cărbunele pleca spre Viena. Este un unicat în ţara noastră şi în Sud-Estul Europei. Marea artă a construcţiei aceste căi ferate constă în faptul că are o înclinare de 20 o/oo faţă de celelalte căi ferate care au avut o înclinare cu diferenţă de nivel de 14‰.
De asemenea raza curbelor la această linie este de 114 m faţă de celelalte căi care au o rază de 150 m. Din aceste motive au fost nevoie de locomotive şi vagoane speciale. Trecerea peste văi adânci are o lungime totală de 843 m, iar tunelele măsoară o lungime totală de 2084 m. A fost nevoie să se facă străpungeri şi tăieturi în deal pe o distanţă de 21 km. Și totul s-a făcut în urmă cu 161 de ani cu daltă și ciocanul când încă nu se inventase dinamita.
O construcţie asemănătoare se află în Austria- Calea ferată Semering- care a fost construită între anii 1845 – 1854 şi care a constituit un unicat în acea vreme de linie ferată alpină. Cu toate acestea, calea ferată austriacă nu prezintă deosebiri prea mari faţă de linia ferată Oraviţa – Anina.
Nici acestea, însă, și nici faptul că este un monument istoric nu au fost suficiente argumente pentru CFR Călători pentru a păstra circulația trenurilor în fiecare zi a săptămânii. Întreruperea, chiar și temporară, a traficului feroviar poate avea efecte dramatice, atrag atenția specialiștii.
Conform dispoziției emise săptămâna trecută de către CFR Călători, circulația trenurilor pe ruta Oravița – Anina și retur este anulată în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în perioada 13 ianuarie – 17 aprilie.