Spitalul Judeţean va putea compacta şi neutraliza deşeurile medicale

incineratorUn proiect de hotărâre supus atenţiei şi aprobat în ultima şedinţă de Consiliu Judeţean, a fost aprobarea folosirii unui teren pentru realizarea proiectului „Neutralizarea deşeurilor medicale periculoase rezultate din activitatea spitalicească”.
Acest teren în suprafaţă de 91 de metri va fi folosit de către Spitalul Judeţean ca loc de amplasare a echipamentelor de neutralizare a deşeurilor, achiziţionate în cadrul proiectului. Terenul se află în domeniul public al judeţului Caraş-Severin şi a fost dat în administrarea Spitalului Judeţean.
Este prima dată când în judeţ se realizează un astfel de proiect de neutralizare a deşeurilor folosite în spital şi este finanţat prin Programul Operaţional POS Mediu care se derulează prin intermediu Unităţii de Implementare şi Coordonare Programe din cadrul Ministerului Sănătăţii.
Spitalul Judeţean avea nevoie de aprobarea Consiliului Judeţean pentru folosirea acestui teren în vederea realizării obiectivului proiectului, adică achiziţionarea de instalaţii de neutralizare a deşeurilor medicale, autoclave şi mărunţire, inclusiv neutralizare fluidelor rezultate din acest proces, dar şi compactarea deşeurilor rezultate.

Comentarii

comentarii