Start pregătirilor pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie: BEJ-ul, locul, stampila si informatii

Astăzi, s-a dat startul etapelor premergătoare alegerilor parlamentare din iarnă. Prima etapă a fost cea a alegerii președintelui și locțiitorilor Biroului Electoral Județean. S-a stabilit și locul unde, începând de săptămâna viitoare, își va desfășura activitatea BEJ Caraș-Severin, acesta fiind în cadrul sediului ANAF.

”Ne-m făcut propriul calendar de desfășurare a alegerilor, astfel încât să nu avem surpriza să scăpăm vreo activitate. Au fost emise ordine de prefect privind constituirea comisiei tehnice județene din care fac parte mai multe instituții”, a precizat prefectul județului, Florența Maria Albu.

De asemenea, a fost emis ordinul prefectului pentru constituirea grupului tehnic de pe lângă comisia județeană.
De mâine, 29 septembrie, sediul BEJ va fi dotat cu calculatoare, logistică, telefoane și tot ce este necesar pentru desfășurarea în condițiile legale a alegerilor din decembrie. Următorul pas va fi emiterea unui ordin de către prefect privind constituirea personalului tehnic auxiliar de pe lângă BEJ.

”De asemenea, s-a comandat ștampila pentru Biroul Electoral Județean, s-a postat pe site legislația cu privire la alegeri, ordinele de prefect și acolo vom composta, pe măsură ce se vor mai adopta, și alte ordine de prefect și ce va mai apărea în legislație sau decizii ale Autorității Electorale sau ale Biroului Electoral Central, ori vor fi postate link-uri”, a mai spus prefectul județului într-o conferință de presă.

Caietul de sarcini pentru achiziționarea buletinelor de vot este în lucru și spre sfârșitul săptămânii Prefectura va posta pe Sistemul Electronic de Achiziții toată documentația privind achiziționarea buletinelor de vot.

Comentarii

comentarii