Stiati ce semnifică inelele de căsătorie?

Forma sa continuă, cercul închis, care nu se sfârșește niciunde, vorbește despre caracterul etern, neschimbat al căsniciei.

La slujba de cununie, simbolul de cerc și de veșnicie apare și în ritualul de înconjurare a mesei, arătând că dragostea soților este fără început și fără sfârșit. Inelele sunt binecuvântate de către preot și cu ele se atinge fruntea miresei și a mirelui, gest prin care se săvârșește taina logodnei. Ea arată legătura nedespărțită dintre cei doi, realizată prin harul lui Dumnezeu. De aceea, soții trebuie să se roage tot timpul ca Dumnezeu să păzească în pace legătura lor și să o păstreze nestricată până la sfârșitul vieții. Inelul este un simbol al credincioșiei și al fidelității. El amintește de jurămintele pe care soții le rostesc la Taina Cununiei.

Inelul este semnul legământului veșnic dintre soți, care trebuie să păstreze dragostea lor neîntinată, curată, sfântă. La temelia unei căsnicii reușite se află credința în Dumnezeu, rugăciunea, spovedania și practicarea virtuților creștine. Dragostea, spune Sfântul Apostol Pavel, îndelung-rabdă, nu se mânie, nu se trufește, nu caută ale sale. Iată deci, ce fel de dragoste trebuie să se afle între soți, o dragoste jertfelnică. Iubirea adevărată îl odihnește pe celălalt sufletește, îi permite să crească duhovnicește, să devină mai bun, mai înțelept. Sfântul Paisie Aghioritul i-a spus unui tânăr care îi ceruse sfatul cu privire la căsătorie că este bine să aleagă o fată bună, care să-l odihnească sufletește, care să îi confere pace, liniște și siguranță.

Sursa: https://lataifas.ro/religii-si-credinte/127246/ce-semnifica-inelele-de-casatorie/?utm_medium=push&utm_source=lataifas&utm_campaign=push

Comentarii

comentarii