STOP CONCURS A DOUA ZI ȘI IATĂ CÂȘTIGĂTORUL

In a doua zi de concurs a fost ceva mai greu. Am avut înscriși 31 participanți care au trimis în mare lor majoritate fotografii legate de temă, dar unele au fost copiate de pe net. Mulțumim, au fost frumoase, dar nu au intrat în concurs. .
ÃŽn urma analizării materialelor trimise, sorții au decis ca și câștigător al unei lăzi cu bere specială să fie Paul.
Paul, pentru confirmarea premiului, te rog sa trimiți un e-mail cu datele tale de contact și un număr de telefon pe adresa vali1960vali@gmail.com
Aici puteți vedea și fotografia câștigătoare.

NU uitați, tema pentru mâne care va fi postată la ora 9.
Vă reamintim câte ceva din regulile jocului:
Se acceptă doar o poză sau material original de la un participant. NU se mai acceptă materiale luate de pe net.
Sesiunea de votare începe la ora 9 si se încheie la ora 19 iar câștigătorul va fi anunțat după ora 20. Acesta va putea să confirme participarea lăsând un număr de telefon pentru a fi contactat pentru ași ridica premiul a doua zi. Câștigătorul mai are drept de participare abia peste patru zile- timp în care își va bea berea. Vă puteți mobiliza prietenii de pe rețelele de socializare, puteți să vă faceți reclamă cum și unde vreți, dar materialele se trimit la adresa mai sus menționată. Chiar dacă poate participa cine vrea, vă informăm că premiile nu se înmânează minorilor decât însoțiți de un membru al familiei.
Premiul: așa cum spuneam, un bax mare cu bere Bergenbier specială.
ps. Foarte frumoasă poza lui Vali Bradea, dar s-a preferat una ,,însuflețită”. Ea va intra totuși în finală, loc în care sunt toate pozele fiindca preconizăm ca în ultima zi de concurs să ne întâlnim cu toți participanții ….la o bere, normal.

Comentarii

comentarii