VIDEO Strigăt de ajutor din Casa Binelui de la Ocna de Fier – Milionarul sărac are nevoie de ajutor

Din nou dovedim că nu știm să ne prețuim oamenii valoroși decât după ce au trecut în neființă, decât atunci când nu mai sunt, când au plecat în lumea celor drepţi. Un astfel de om, este nea Costică Gruescu. Colecționarul are peste 90 de ani și deși nu îl cere, are nevoie de ajutor. Acest om, nu mai are timp să aștepte. Trebuie ajutat ACUM, fiindcă – DUPĂ, o să fie prea târziu.
Marți, 12 aprilie, Costantin Gruescu, nea Costică din Ocna de Fier- cum îl ştie toată lumea- o lume întreagă, o să împlinească frumoasa vârstă de 92 de ani. O vârstă respectabilă şi un caracter de excepţie. Şi mai ales, o minte ageră şi o cultură vastă. O adevărată enciclopedie a mineralogiei din Munţii Banatului. Un om care ştie atât de multe, cu o cultură vastă. Un povestitor cum rar îşi este dat să întâlneşti şi care cu vocea lui molcomă şi sfătoasă te captivează de nici nu şti când şi cum trece timpul: orele se transformă în minute şi minutele în secunde.

O viață dedicat unei pasiuni- colecţia de minerale Constantin Gruescu din Caraş Severin, primul muzeu particular de pe vremea lui Ceauşescu. Aşa s-ar putea defini sec ceea ce de peste 70 de ani face mineralogul Constantin Gruescu din comuna Ocna de Fier din Caraş Severin. Situată la nici 20 de km de oraşul Bocşa între dealuri şi munţi, într-un peisaj mirific, Ocna de Fier găzduieşte o casă în care se află mii de minerale estetice- aşa zisele flori de mină. Toate la un loc, adică aproape 95% din colecţie, reprezintă ceea ce pământul Banatului şi mai ales, Munţii Metaliferi ai Dognecei, a ţinut ascuns în măruntaiele sale miliarde de ani până când, cineva dăruit cu acest har, le-a descoperit si le-a scos la suprafaţă ca să le putem vedea toţi. În bucăţelele de piatră şi minerale, Dumnezeu şi natura au pus răbdarea miilor de ani, rezultatul atâtor energii cumplite, molcome sau dezlănțuite, care le-au dat forma şi culoarea. Poate de aceea, unii spun ca există o terapie a mineralelor, a rocilor, iar efectul, se poate vedea pe chipul lui Nea Costică.

I-au trecut pragul mii de oameni, de la sătenii din Ocna şi până la preşedinţi ai României si chiar regi si regine. ,,Pietrele” lui Nea Costică au fost văzute de Emil Constantinescu, Ion Iliescu, dar şi Regina Beatrice a Olandei și regele consort. Numărul oamenilor politici, de toate gradele şi cu toate funcţiile, nici măcar nu poate fi calculat. Mărturie stau teancurile de cărţi de onoare, adevărate pagini- nomenclator al anilor şi perioadelor care au trecut peste România. De pildă, regina Olandei, Beatrice, îşi rezervase pentru colecţia lui nea Costică 3 minute, dar în final a zăbovit printre exponate mai bine de o oră. A fost deosebit de încântată când colecţionarul i-a dăruit un cuarţ roz pe care îl păstrează în palatul său. Mii de elevi si studenţi vin an de an la ,,Casa Binelui” – adică, la numărul 13 în Ocna de Fier, fiindcă această colecţie este unică în ţară şi reprezintă o adevărată hartă geologică a Munţilor Metaliferi ai Banatului, a industriei extractive a aurului şi fierului care s-au scos din măruntaiele pământului în perimetrul Dognecea- Ocna de Fier – Bocşa încă de pe vremea romanilor şi chiar în epoca fierului şi bronzului.

Niciodată, nimeni nu a plătit un leu pentru intrare fiindcă la Nea Costică, totul este gratuit, de la vizitarea exponatelor şi până la ceaiul din plante medicinale pe care Tanti Mia îl face cu mâna sa şi îl oferă vizitatorilor. Nea Costică mai primeşte de la prieteni şi rude, mai câte o pungă de cafea, mai câte o sticlă cu răchie- ţuică de Banat. Şi cafeaua şi răchia sfârşesc în acelaşi loc: în ceştile sau păhărele vizitatorilor – fiindcă nea Costrică, îşi omeneşte goştii- adică musafirii. El spune că: ,,şi eu le-am primit, aşa că le dau mai departe”.

Până acum am vorbit de parte frumoasă a lucrurilor, partea de poveste, romanțată, dar realitatea este alta. Acum, Nea Costică şi ,,Casa Binelui” au nevoie de ajutor fiindcă omul nu mai poate. El nu o spune, dar o spun cei care îl cunosc. Oameni buni, acest om împlinește 92 de ani. Nu este un strigăt de ajutor al omului, este ceea ce am văzut în calitate de jurnalist. Din pensia lui de câteva sute de lei, abia dacă ajunge să îşi plătească curentul şi cheltuielile de întreţinere, ca să nu mai punem la socoteală ceea ce omul consumă în fiecare zi. Unde mai pui medicamentele – fiindcă Nea costică a suferit o operație pe cord deschis acum vreo 10 ani.

Pensia soţiei – tanti Mia, merge pe mâncare şi cele trebuincioase. Başca impozitele şi dările către stat de care nu te iartă nimeni. Dorinţa lui cea mai mare este aceea ca cineva, ori cine ar fi, să îl ajute să construiască un lăcaş adecvat pentru colecţia sa care ori şi cum va rămâne oamenilor- fiindcă cu el, în pământul din care le-a scos, nu le va lua când nu va mai fi. Nu mai are urmaşi şi atunci, cine ştie, ce se va alege din această comoară pe care toată lumea recunoaşte că există, dar nimeni nu o preţuieşte la adevărata ei valoare. A cumpărat şi un plaţ de casă, un teren, pe care ar putea fi construit muzeul. Dar puterea, fizică şi financiară, îi lipseşte lui nea Costică. El nu este un om zgârcit, a donat sute de exponate în toate regiunile țării: Muzeul din Iaşi, la Muzeul Banatului din Timişoara, Muzeul Național, la Cluj, la Sibiu şi multe altele, locuri unde sălile respective îi poarta numele, dar ce folos? Este cetăţean de onoare al mai multor oraşe și localități din ţară, dar asta nu înseamnă că vreo un primar vine să-i plătească curentul, sau să-i cumpere lemne pentru foc. În schimb, conform legii, are un loc de veci asigurat. Singurul care a încercat să facă ceva, să miște lucrurile cumva, este primarul din Bocșa, Eugen Cismăneanțu. Edilul vrea să construiască la Bocșa un muzeu sau o clădire dedicată în întregime colecției Constantin Gruescu. Numai că Nea Costică, este încă pe gânduri, ar vrea ca aceasta să ia ființă la Ocna de Fier. Acolo, nu-i dă voie legea primarului Cismăneanțu să investească banii orașului. Fiindcă- ăsta este adevărul crud- și arta este o investiție din care se pot câștiga bani frumoși.

Constantin Gruescu are 91 de ani de ani, face 92 in 12 aprilie- şi a suferit şi o operaţie pe cord deschis. Chiar şi aşa, nea Costică spune că este sigur că nu va muri fiindcă nu poate pleca din lumea asta până nu rezolvă problema cu muzeul. ,,Este păcat că după ce eu nu voi mai fi – colecţia să se piardă. Nu vreau ca fiecare ,,să îşi ia acasă sau să ține prin birouri câte o amintire” din colecţia mea, din ceea ce pământul a creat în milioane de ani şi apoi să ajungă în cine ştie ce vitrină sau prin cine ştie ce sertar. Acestea trebuie să rămână la un loc, ele aparţin tuturor, şi toţi trebuie să le vadă. Aşa am făcut şi eu de peste 70 de ani, iar locul lor, al nestematelor din măruntaiele pământului, este aici, la Ocna de Fier, locul în care Dumnezeu a vrut ca ele să fie aduse la suprafaţă” spune bătrânul mineralog colecţionar.

Ce se va alege de toate acestea când el nu va mai fi? Cine are interesul ca mineralogul să dispară pentru a pune mâna pe colecţie înainte ca aceasta să fie înscrisă în patrimoniul judeţului, dacă nu naţional?
Chiar este blestemat poporul român să nu-şi recunoască valorile decât atunci când nu le mai are?

Comentarii

comentarii