Sute de hectare de livezi cu pomi fructiferi distruşi de zăpadă în Banatul Montan VIDEO

Dacă anul trecut producția de prune și mere, de fructe în general, a întrecut orice așteptare, în acest an, se pare că agricultorii nu vor mai avea ce culege. Și asta din cauza distrugerilor provocate în livezi de zăpadă și viscol. Aproape că nu există gospodar în Banatul Montan care să nu aibă o livadă are să-i asigure prunele pentru magiun și răchie. Iarna 2018 – 2019 este o iarnă a extremelor, cu temperaturi care oscilează de la o zi la alta și cu cantități mari de zăpadă care au luat prin surprindere locuitorii satelor din Banatul Montan neobișnuiți cu asemenea fluctuații de vreme și temperaturi și mai ales, cu atâta potop de omăt.

După ninsorile și frigul din ianuarie și de la începutul lunii februarie, în această perioadă cu temperaturi de 17- 18 grade cu plus, zăpada s-a topit de pe terenurile almăjenilor, iar agricultorii au profitat de acest lucru și au mers prin livezi să-și contabilizeze pagubele produse de zăpezile din acest sezon atât de capricios.

Sătenii din zona Almăjului sunt renumiți pentru livezile și producția de prune și mere. O parte a fructelor – cam 10% este folosită pentru consum sau la preparatul magiunului și compoturilor, iar din restul fructelor se prepară tradiționala răchie ce în Banat are statut de aliment, nu băutură. Bănățeanul nu începe ziua și nu nu-i intră nimeni în casă fără a fi omenit cu un pahar de răchie și o felie de pâine cu slănină de casă și brânză de oaie. Tocmai de aici vine și acest cult al livezilor de pruni. Nu exista gospodărie care să nu aibă livada proprie pe care o îngrijește cu drag fiecare bănățean.

Ajunși în livezile din jurul satului, gospodarii au rămas consternați când și-au văzut pomii fructiferi una cu pământul. Sub greutatea zăpezii din această iarnă și a viscolului, s-au rupt crengi, dar și pomii cu totul. Pagubele sunt imense, deoarece pe zeci de hectare, pomii fructiferi în special prunii, sunt afectați în proporție de 70-80 la sută, iar producția de fructe va fi afectată serios în 2019.

Cum nimeni nu are livezile asigurate, pagubele nu pot fi recuperate. Oamenii s-au resemnat, iar o parte dintre ei au început să-și curețe livezile, profitând de vremea frumoasă din ultima perioadă. Ei spun că așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată, chiar dacă anii trecuți datorită unor fenomene extreme, au mai fost afectați o parte din pomi, dar nu în așa hal cum sunt în acest an.

În Valea Almăjului, pe teritoriul comunelor Bozovici și Lăpuşnicu Mare, sunt sute de hectare de livezi cu pomi fructiferi care au fost plantați pe vremea colectivizări. De pe aceste plantații, înainte de
1989, sute de tone de fructe mergeau la export, în Olanda, Suedia și alte țări din Europa. Mulți localnici erau angajați la aceste „ferme” și de la care au acum o pensie.

După evenimentele din 1989, livezile cu pruni și meri au fost retrocedate proprietarilor. Datorită depopulării satelor, o pare din plantații au fost abandonate. O alta – cea mai mare, este îngrijită. Aceștia sunt proprietarii care încă se mai ocupă de pomicultură și primesc subvenții de la APIA.

Pentru a avea o situaţie exactă a distrugerilor provocate de zăpadă în această iarnă, angajaţii Direcţiei Agricole Caras Severin au pornit pe teren unde contabilizează pierderile.
Un reportaj de Adi Neagu.

Comentarii

comentarii