Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia Judiciară Penală au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie luarea, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicția inițierii procedurilor de dizolvare și lichidare privind SC CARPATICA ASIG SA, sau, după caz, suspendarea procedurilor de dizolvare …
Citeste mai multTag Archives: amendați
Vazuti din cer si amendati pe pamant – Politia carasana a fost ,,la inaltime”
Timp de patru zile, poliţiştii rutieri, au acţionat pe raza întregului judeţ în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 400 de sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi în valoare de 129.825 de lei, 238 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. Au fost reţinute …
Citeste mai multComercianții amendați cu 32.500 lei pentru că nu afișează prețul la raft
Comercianții din județ amendați cu suma de 32.500 de lei pentru că nu afișează prețul pentru produsele vândute. În cadrul Consiliului Consulatativ pentru Protecția Consumatorului care a avut loc la Prefectură, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a precizat că în perioada ianuarie – februarie 2015 s-au constat nereguli pe linia …
Citeste mai mult
Info CS