Anunțul făcut de Ministerul de Finanţe privind creșterea deficitului bugetar în primul semestru cu 61,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 6,3 miliarde lei, a pus o ușoară presiune asupra leului. Cursul euro a crescut de la 4,5617 la 4,5628 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au …
Citeste mai multTag Archives: valute
De ce a scazut dolarul si de ce euro a revenit la 4,56 lei?!
Retragerea proiectelor privind taxa de solidaritate și a impozitului pe cifra de afaceri, care au bulversat societatea civilă și mediul de afaceri românesc, dar și creșterea intrărilor de capital străin în căutare de titluri de stat sau reducerea aversiunii față de risc au fost tot atâtea motive de apreciere pentru …
Citeste mai multLeul a pierdut câte un ban față de principalele valute
Speranțele investitorilor că Marine Le Pen, candidata de extremă dreapta care a intrat în turul al doilea al prezidențialelor din Franța, va pierde în fața lui Emmanuel Macron, a menținut euro pe o pantă ascendentă, astfel că monedele de la marginea zonei s-au depreciat, excepție făcând cea poloneză. După două …
Citeste mai multDolarul a reînceput să crească – Leul a continuat să se deprecieze în fața principalelor valute
Leul a continuat să se deprecieze în fața principalelor valute, însă volatilitatea față de euro s-a menținut la circa jumătate de ban. Cea mai mare creștere a ședinței a fost cea a dolarului american, cursul acestuia urcând de la 4,2327 la 4,2426 lei, nou maxim al ultimelor patru săptămâni. Cotațiile …
Citeste mai multSe misca piata financiara – Scadere in linie a principalelor valute
Menținerea apetitului pentru risc pe piețele internaționale, în condițiile în care plasamentele în dolari s-au redus, a permis leului să se aprecieze față de principalele valute. Cursul euro a scăzut de la 4,4973 la 4,4949 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,493 și 4,501 lei iar cotațiile …
Citeste mai multAnaliza financiara infocs.ro – Leul a trecut pe plus față de principalele valute
A doua săptămână din 2017 a fost pozitivă pentru leu, el continuând să se aprecieze față de principalele valute, recuperând, totodată, pierderile suferite în ultimele zile ale anului trecut. Cursul euro a scăzut de la 4,5024 lei, la începutul perioadei analizate, la 4,4920 lei, la finalul ei, medie care reprezintă …
Citeste mai multIncepe cutremurul – Scădere in linie a principalelor valute
Leul a început nouă săptămână într-un ton optimist de apreciere față de principalele valute. Cursul euro a scăzut de la 4,5147 la 4,5124 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,5080 și 4,516 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,513 – 4,516 lei. Cum această săptămână …
Citeste mai multAnaliza financiara infocs.ro – Principalele valute au făcut mici pași înapoi
Leul a recuperat o parte din pierderile suferite zilele trecute în fața principalelor valute, în condițiile pe piețele internaționale au scăzut plasamentele în moneda americană. Cursul euro a scăzut de la 4,5145 la 4,5110 lei, într-o ședință care s-a deschis la 4,514 iar tranzacțiile s-au realizat între 4,509 și 4,516 …
Citeste mai multCum se misca piata financiara: Leul s-a apreciat față de principalele valute
Tendința regională de apreciere față euro și decizia Guvernului de a solita Curţii Constituţionale avizul în privința Legii conversiei în lei a creditelor în franci elvețieni, au asigurat combinația care a permis leului să se întărească în fața principalelor valute. Cursul euro a scăzut de la 4,5057 la 4,4909 lei, …
Citeste mai multDansul valutelor – Deprecieri ușoare ale principalelor valute
Leul a avut o nouă zi calmă în care s-a apreciat uşor faţă de principalele valute, în condiţiile în care pe pieţele externe se analiza prima dezbatere televizată a campaniei electorale prezidenţiale din SUA. Cursul euro a scăzut de la 4,4504 la 4,4495 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au …
Citeste mai mult
Info CS