Talent, dăruire și pasiune – toate sprijinite de Unversitatea de Vest Timișoara

Determinarea unui tânăr în a învăța și a-și urma visul, în ciuda condițiilor vitrege, i-au dat o nouă șansă de a studia Designul vestimentar la UVT
ion
Are trei frați, trăiește doar din ajutoarele sociale într-o familie cu o situație financiară dificilă, dar are un mare vis, acela de a studia designul vestimentar la facultate la Timișoara. Tânărul Ionuț Piscureanu a impresionat prin dorința și perseverența sa de a învăța și a face performanță, urmându-și visul de a studia designul vestimentar la Universitatea de Vest din Timișoara. Ionuț este din Gorj, a reușit performanța de a promova Bacalaureatul cu media 9, însă la examenul de admitere a intrat la facultate în regim cu taxă. Situația socială și financiară nu îi permite să acopere costurile implicite, motiv pentru care o publicație locală din județul Gorj a prezentat cazul acestuia în speranța că vor reuși să strângă fondurile necesare achitării cel puțin a primei tranșe care ar fi trebuit plătită până marți, 28 iulie.
ionut piscureanu
„Provin dintr-o familie destul de numeroasă, suntem patru copii la părinți. În momentul actual, din nefericire, niciunul dintre părinți nu are un loc de muncă. Din păcate, doar mama ne ajută, ne susține, căci tatălui nu îi pasă. […] Prin design înțeleg o inegalabilă libertate în creație, inovație, o continuă tranziție și plăcerea muncii depuse! Fac schițe de trei ani și anul trecut am ajuns la concluzia că urmarea designului m-ar face fericit. Aproape renunțasem când am văzut că am intrat la cu taxă. Nu avem bani. Știu asta. M-a sunat mama și mi-a zis să nu renunț, că va merge la bancă să vadă cum poate face un împrumut. Deși nu cred că va reuși, ea nu lucrează. Dar prin gestul ei, mi-a dat putere, sper să reușim să strângem banii. […] Omul e liber să viseze, însă uneori trebuie să ne limităm în funcție de posibilități”, spunea tânărul Ionuț în articolul din publicația gorjeană.
io
Situația financiară l-a pus în situația de ase împrumuta pentru a face deplasarea la Timișoara la examenul de admitere, iar clasarea pe un loc cu taxă l-a determinat a crede că a dezamăgit numeroși apropiați. „A fost nevoie să împrumut bani ca să pot merge la examen, la Timișoara. Un stres în plus, căci acum mă gândesc doar că i-am dezamăgit pe cei care m-au ajutat. Pur și simplu, m-a durut când am văzut clasamentul. Da, sunt anumite persoane care probabil aveau așteptări de la mine. Îmi pare rău dacă i-am dezamăgit”, spunea Ionuț în articolul din publicația locală.
ionu1
Performanța sa de a promova Bacalaureatul cu media 9, în ciuda condiției sociale și financiare, dorința sa de a face performanță în domeniul dorit, dar și determinarea acestuia de a-și urma visul a ajuns, prin intermediul publicației gorjene, la cunoștința conducerii Universității de Vest din Timișoara, aceasta luând decizia de a-i oferi o șansă nouă tânărului. Astfel, s-a hotărât oferirea unei burse, prin Fundația UVT, care să acopere taxa pentru primul an de studiu. La finalul anului I, conform regulamentelor UVT, Ionuț se va putea reclasifica pe locurile bugetate în funcție de rezultatele sale. În plus, tânărului i se va oferi un loc în cămin scutit de taxa de cazare.
ionu2
Ionuț Pisucreanu s-a aflat astăzi la Universitatea de Vest din Timișoara unde a fost primit de Rectorul instituției, prof. univ. dr. Marilen Pirtea. „Am decis sprijinirea lui Ionuț în cadrul strategiei noastre de a încuraja performanța, de a da șansa celor care învață, celor care cred că educația este calea prin care poți să te realizezi în viață. De asemenea, sperăm ca prin el să lansăm un semnal pentru cei care mai sunt în această situație, să continue să spere, iar universitățile să-i sprijine în a face performanță”, a spus Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
UVT
Simțitor emoționat, Ionuț s-a declarat recunoscător pentru șansa care i s-a acordat și spune că Facultatea de Design a Universității de Vest din Timișoara a fost prima și singura opțiune a sa: „Le mulțumesc celor de la Universitate pentru această șansă, pentru că altfel nu aș fi putut, nu mi-aș fi permis să urmez cursurile în regim cu taxă. Eu va trebui să-mi respect îndatoririle, să învăț cât mai bine posibil, să obțin note mari și, astfel, să mă clasez pe un loc bugetat din anul 2. Nu am avut un plan B. M-am axat strict pentru pregătirea pentru această facultate. M-am pregătit așa cum am putut, am mers la Palatul Copiilor, am muncit acasă, dar rezultatul nu a fost pe măsură. Media la Bacalaureat fiind una bună, puteam să-mi depun cel puțin un dosar la altă facultate, dar am preferat să merg pe o singură direcție și să încerc să fiu cât mai bun.”
ionu2
Universitatea de Vest din Timișoara are în plan crearea unui sistem de burse pentru asemenea situații, pentru susținerea celor care face performanță, burse care să intre în vigoare de anul viitor.
UVT
Florin Jurca
Ofiţer de presă


foto: fb Ionut

Comentarii

comentarii