Tampeala guvernantilor nu afecteaza a doua etapă a PNDL ce finanțează 9.500 de obiective de investiții

MDRAPFE își continuă activitatea în condiții normale, fără sincope:

9500 de proiecte de investiții locale își găsesc finanțarea prin PNDL 2

 

Astăzi, 16 iunie a.c., începe oficial Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) etapa a doua, fiind încheiată analiza de specialitate cu privire la alocările de fonduri din cadrul programului, iar ordinele de finanțare pentru fiecare județ sunt în curs de semnare. 

A doua etapă a PNDL finanțează 9.500 de obiective de investiții, din care 2.500 de creșe și grădinițe, 2.000 de școli și 5.000 de alte obiective (din toate domeniile eligibile). Pentru aceste investiții sunt alocate fonduri în valoare de 30 de miliarde de lei credite de angajament.

Programul este structurat pe trei componente: modernizarea satului românesc, regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor, respectiv infrastructura la nivel judeţean.

 

Activitatea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) se desfășoară in aceste zile, tensionate din punct de vedere politic, fără sincope. Astfel, ieri au fost semnate contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) pentru trei proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere de importanță regională, în valoare totală de 203.416.106,13 lei. La nivelul comisiilor de specialitate, au continuat discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene pentru îndeplinirea condiționalităților în vederea accelerării absorbției fondurilor europene și, nu în ultimul rând, astăzi a fost finalizată analiza proiectelor depuse de beneficiari pentru finanțare prin PNDL2.

 

Se definesc ca beneficiari ai PNDL unitățile administrativ-teritoriale, reprezentate de autoritățile administrației publice locale, ale căror propuneri de finanțare au fost aprobate de MDRAPFE, pe baza solicitărilor de finanțare transmise. Prioritizarea proiectelor incluse la finanțare prin PNDL s-a făcut în urma analizei interne de specialitate a peste 13.000 de solicitări prin corelarea tuturor surselor de finanțare (fonduri europene, programe guvernamentale) și  aplicarea criteriilor stabilite prin HG nr. 624/2015, astfel încât resursele financiare alocate să fie repartizate echilibrat pe județe.

 

În acest moment este important ca această criză politică să se încheie cât mai repede pentru ca noul Guvern să-și intre în atribuții și proiectele majore, inclusiv PNDL 2, să fie rapid aplicate. Semnarea ordinelor de finanțare reprezintă un prim pas în vederea implementării proiectelor. Orice zi care trece fără un guvern legitim pune în pericol demararea lucrărilor ce rezolvă probleme vitale pentru mii de localități. Primarii așteaptă să încheie contracte pentru ca problemele comunităților nu mai pot fi amânate, a declarat Sevil Shhaideh, ministru demisionar al MDRAPFE.

 

PNDL este un program de finanțare multianual și are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare necesare pentru a crește atractivitatea climatului investițional al localităților din România. Programul finanțează proiecte diverse, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie.

 

Fondurile alocate de minister în cadrul PNDL sunt surse de finanțare complementare pentru bugetele locale. Finanțarea proiectelor se asigură din transferuri alocate bugetelor locale, de la bugetul de stat, aprobate cu această destinaţie în bugetul MDRAPFE, din fonduri prevăzute în bugetele locale cu această destinaţie și din alte surse legal constituite.

 

* * *

 

Etapa I a programului o constituie obiectivele de investiţii aflate în finanţare la data de 31 decembrie 2016.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments