Temperaturi de pana la -25 de grade! Cum ne protejam de ger

Iarna si-a intrat intr-adevar in drepturi. Dupa viscol si ninsoare, meteorologii au anuntat ca intreaga tara va fi cuprinsa de ger.
Temperaturile vor ajunge chiar si pana la -25 de grade, ceea ce inseamna ca trebuie sa iti schimbi obiceiurile zilnice, pentru a te adapta la frigul de afara.

Care sunt semnele hipotermiei si cum actionezi in caz de inghet:

Evitati pe cat posibil deplasarile in spati deschise si expunerea la frig si consumati alimente bogate in proteine, fructe si legume, sunt sfaturile medicilor de la Ministerul Sanatatii.

Daca masurile de protectie contra frigului sunt insuficiente, exista riscul sa apara hipotermia, adica scaderea temperaturii corpului sub 35 de grade Celsius sau degeraturile.

Atentie la tremurat violent, ameteala, buze si unghii albastre!

Temperatura normala a corpului uman este intre +36 de grade C si +37,5 de grade C. Cele mai mari probleme cu reglarea temperaturii le au copiii si batranii. Rezistenta copiilor la frig este diferita de a adultilor care au o masa corporala mai mare expusa la aceleasi temperaturi scazute. Pentru orice fiinta vie expusa la temperaturi joase chiar pentru o perioada scurta, mai ales daca frigul este insotit de umezeala sau vint, si mai ales daca persoana este varstnica sau copil mic, apare riscul hipotermiei, adica scaderea temperaturii corpului sub +35 de grade C, spun dermatologii.

Semnele hipotermiei sunt: tegument palid, buze si unghii albastre, tremurat violent, tulburari de vorbire, ameteala si amortire. Comportamentul devine irational, apar dezorientarea, apatia, starea de somnolenta, pulsul e neregulat si slab iar respiratia grea. Apare si starea de inconstienta si daca nu este impiedicata pierderea de caldura prin inlocuirea hainelor umede cu altele uscate, daca nu se administreaza lichide calde, exista riscul de deces.

Cum acorzi primul ajutor in caz de inghet:

Nu frecati zonele inghetate

Daca sunteti in situatia de a ajuta o persoana inghetata sa se incalzeasca mai intai fiti siguri ca mainile si picioarele sunt acoperite, dupa ce s-au inlaturat manu sile, sosetele ori incaltarile ude. Puteti introduce mainile si picioarele in apa calduta, la temperatura normala a corpului, dar nu fierbinte pentru ca pe zonele amortite se pot produce arsuri.

„Daca privim la microscop pielea degerata putem observa acele de gheata care inconjoara celulele, iar in cazuri mai grave ele pot taia ca niste lame peretii celulelor. De aceea nu e bine sa frecam zona degerata, pentru ca se agraveaza distrugerea tesutului”, spun dermatologii.

In cazul in care este necesara deplasarea in spatii deschise, este recomandata folosirea mijloacelor de protectie adecvate – caciuli, manusi, fulare etc. Trebuie evitata expunerea prelungita a mainilor si picioarelor la temperaturi scazute pentru a se feri de degeraturi (in acest caz, trebuie evitata automedicatia si este recomandata consultarea unui medic).

Evitati alcoolul

Ministerul Sanatatii recomanda persoanelor varstnice, in special celor cu afectiuni cardiace si respiratorii, sa evite deplasarile si frecventarea locurilor aglomerate care creeaza premisele decompensarii in conditii de temperaturi scazute. De asemenea, trebuie evitat consumul bauturilor alcoolice.

Nu lasati copiii in masinile parcate

In aceasta perioada, trebuie sa se acorde o atentie speciala copiilor. Evitati situatiile in care acestia sunt lasati sa astepte in interiorul autovehiculelor parcate, evitarea transporturilor pe distante lungi in vehicule fara posibilitati de climatizare si neechipate corespunzator.

Locuintele si spatiile inchise de locuit trebuie sa fie incalzite corespunzator si trebuie evitata utilizarea instalatiilor improvizate, care pot duce la intoxicatii cu monoxid de carbon.

Atentie la cazaturi
La batrani „orice cazatura este sinonima cu o fractura. Acsetia trebuie sa aiba grija in primul rand sa nu iasa din casa pentru ca riscurile sunt foarte mari. Apoi daca este necesar sa iasa, sa se incalte corespunzator si sa foloseasca un baston pentru a
avea o deplasarea mai sigura pe zapada”.

Medicul ortoped mai spune ca nici tinerii sau copiii nu sunt feriti de fracturi, insa „in cazul lor oasele sunt mai elastice si fracturile apar doar in cazuri in cazul unor cazaturi foarte puternice”.

Comentarii

comentarii