Tichete sociale pentru săracii Reşiţei

saracie_2Primăria a decis să vină în sprijinul cazurilor sociale înregistrate în Reşiţa şi în ultima şedinţă de Consiliu Local s-au aprobat anumite beneficii pentru situaţii speciale, sub formă de tichete sociale pentru cazurile deosebite cu ocazia Zilelor Reşiţei şi a Sărbătorilor de Iarnă. Cu aceste tichete persoanele şi familiile cu situaţie materială precară vor putea achiziţiona alimente de bază. Iniţiativa autorităţii locale are ca scop combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale.
Aceste tichete sociale se vor acorda în limita fondului aprobat pentru astfel de situaţii şi se adresează persoanelor singure şi familiilor care nu au posibilitatea să-şi asigure condiţii minime de trai, precum şi persoanelor fără adăpost care au avut ultimul domiciliu sau reşedinţă în Reşiţa.
Persoanele singure şi neajutorate vor primi câte un tichet social în valoare de 50 de lei, iar familiile compuse din doi sau mai mulţi membrii vor beneficia de tichete sociale în valoare de 100 de lei. Aceste tichete sociale se obţin doar în urma unei solicitări scrise la Serviciul Public „Direcţia de Asistenţă Socială” care va realiza o anchetă socială din care să rezulte situaţia precară a solicitantului sau familiei acestuia.
Fondurile necesare acordării tichetelor sociale sunt în valoare de 20.000 de lei pentru tot anul 2014 şi vor fi suportate din bugetul local.

Comentarii

comentarii