Topul firmelor din Caras Severin – 334 se clasează pe locul întâi, 189 pe locul al doilea, iar 107 pe locul al treilea VIDEO

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Caraş-Severin a organizat, aseară, cea de-a 25-a ediţie a Topului Firmelor. „Topul firmelor din judeţul Caraş-Severin a ajuns la cea de-a 25-a ediţie, ocazie cu care le acordăm premii firmelor performante care au rezultate economic financiare deosebite în anul fiscal 2017. Sunt premii pentru munca pe care aceşti oameni au depus-o şi consider că merită felicitaţi. Aşa cum spuneam, sunt 25 de ani de când organizăm topul firmelor, dar semnificaţia acestei ediţii este mult mai importantă, pentru că se desfăşoară în an centenar, în anul în care România sărbătoreşte 100 de ani de la Marea Unire. Am încercat să facem un bilanţ al economiei judeţului Caraş-Severin în aceşti o sută de ani şi am ajuns la concluzia că cel mai bine a fost în perioada interbelică şi bine în perioada comunistă, când industria reşiţeană şi a judeţului Caraş-Severin a performat, a declarat directorul Camerei de Comerţ Caraş-Severin, Petru Buzzi.

Numărul firmelor din Caraș-Severin care au depus bilanţul pentru anul 2017 se cifrează la 5.525. Dintre acestea, s-au clasificat pentru top, 1.032, din care 334 se clasează pe locul întâi, 189 pe locul al doilea, iar 107 pe locul al treilea. Locul întâi este ocupat de nouă firme din cercetare, 89 din industrie, 17 din agricultură, 27 din construcţii, 104 din servicii, 84 din comerţ şi 12 din turism. Din cele 5.255 de firme, 1.032 au cifra de afaceri „zero”, iar 377 firme, între un leu şi 10.000 lei. Totodată, 1.618 societăţi comerciale nu au niciun angajat, 3.201 firme au între unu şi nouă salariaţi şi se încadrează în categoria micro întreprinderilor, în timp ce 369 sunt întreprinderi mici, cu un număr de angajaţi între zece şi 49 de persoane.

Un clasament al prezenţei în Top 10 arată că 449 firme sunt din Reşiţa, 157 din Caransebeş, 45 din Bocşa, 39 din Oţelu Roşu, iar 33 din Oraviţa. Alte 31 sunt din Moldova Nouă, 28 din Băile Herculane, 15 din Bozovici, 13 din Rusca Montană, câte nouă din Glimboca şi Măureni şi câte opt din Anina, Buchin şi Berzovia.

Anul acesta, 71 de companii au ocupat locuri fruntaşe şi în Topul Naţional al Firmelor, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României. Pe locul întâi s-au clasat trei firme, din Bozovici, Bocşa şi Reşiţa, pe locul al doilea s-au clasat opt firme, iar pe locul al treilea s-au clasat alte 14 firme.

Comentarii

comentarii