Traditie romaneasca – Traditie crestina – Mosii de iarna in Banat VIDEO
Tradiţie românească păstrata din timpuri vechi şi dusă mai departe de urmaşi. Azi sunt Moşii de iarnă. În calendarul orodox, sărbătoarea nu este marcată cu cruce neagră sau roșie, dar este cinstită și respecxtată de credincioși. În fiecare an, în ziua de sâmbăta dinaintea duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, creştinii ortodocşi din România îi pomenesc pe cei trecuţi la domnul. Conform tradiţiei populare, această sărbătoare este numită şi “Moşii de iarnă” sau “Sâmbăta morţilor”. În această zi în biserica sunt pomeniţi cei plecați în lumea celor drepți. În această zi obiceiul cere să se dea de pomană mâncare gătită, plăcintă, vin, coliva, colaci, fructe sau dulciuri. Toate se dau cu lumânări aprinse. La morminte, se aprind cel puţin două lumânări. Acestea au rolul de a încălzi sufletele morţilor.
Pentru rețeta de azi, am părăsit bucătăria mea și ne-am mutat activitatea în bucătăria unui boier, mai exact, ne-am îndreptat spre hanul ,,La Boero” de pe Valea Domanului. Locul este liniștit, atmosfera de vis, iar personalul, de nota 10. La cratiță, mai bine spus, la oală, am trecut-o pe Lili Gherle. Împreună cu bucătăreasa hanului – Margareta Farcaș, cele două au pregătit rețeta de piftii de azi. Moşilor de iarna li se mai spune şi Moşii de piftii şi sâmbăta piftiilor, a răciturilor sau a cotoroagelor. În Banat, tradiția moșilor de iarnă este sfântă. La fel cum s-a păstrat și în țară. De fapt, azi, cam toată România mănâncă răcituri. În alte zone li se spune cotoroage, alții le spun piftii, iar în Ardeal, aituri. Depinde de zonă.
De fapt, odată cu această sărbătoare, se deschide un şir de 7 sâmbete de pomenire a morților. Fiind înainte de intrarea în post, această sărbătoare le dă prilejul gospodarilor să scape de ,,ultimele rămășițe” din porcul de la Crăciun. Până acum, s-a mâncat carnea, s-au mâncat cârnații, costițele, șuncile, slăninile și au mai rămas prin pod, prin cămară sau afumătoare – mai nou prin congelatoare, părţile mai ,,uscate,, ale porcului. Adică cu puțină carne, dar cu mult colagen: picioarele (adidaşi pe vremea lui Ceaușescu) capul, coada, oase și șorici uscați.
Afumăturile se spală, se taie în bucăți, se mai pun în oală ceva picioare și cap de porc proaspete, eventual și o bucată de carne, se adaugă zarzavat – destul de puțin, usturoi din abundență şi se pune oala la foc. Şi aici este o întreagă tevatură – dacă gospodina nu este pricepută, răciturile nu se leagă. Nu se încheagă. Iată câteva din secretele unei răcituri reușite. întreaga cantitate de apă se pune de la început. Sub nici o formă nu se completează în timpul fierberii. Nu se fierbe cu capac ca să scadă suficient. Se spumează tot timpul că să nu fie tulburi. Se fierb 3- 4 ore la foc mic ca gelatina să nu fie aerată – albicioasă.
Usturoiul se pune în trei tranșe. La început cam un sfert, la final după ce oprim focul și se scoate carnea de pe oase și se pune în farfurie, se mai pune jumătate. Iar ce a mai rămas, se pune în farfurii peste carne. Se toarnă zeama strecurată peste și gata. Se pun la rece până se încheagă.
Se pun în vasele cu care se dau de pomană cu lumânare aprinsă, cu un pahar de răchie și unul de vin sau o bere şi musai cu pâine. La servire, mulți le preferă cu mămăligă și sos de hrean.
În biserici, azi este mare parastas. Slujba este săvârșită de cel puțin doi preoți și începe la ora 9. Dar dacă nu mergi de la 7 acolo, nu mai prinzi loc la mese să pui ce vei da de pomană.