Info CS
 În 1914, când a început primul război mondial, regiunea istorică denumită Banat, parte a Austro-Ungariei, era o regiune bogată È™i prosperă. O regiune aÈ™ezată, cu oameni de diferite naÈ›ionalităÈ›i, dintre care patru se aflau aproape în echilibru, È™i anume germanii, maghiarii, românii È™i sârbii, iar altele mai mici (bulgarii, croaÈ›ii, cehii, evreii, È›iganii, slovacii È™.a.) contribuiau din plin la imaginea unui melting pot unic în această zonă a Europei.Â
În 1914, Banatul era una dintre cele mai bogate regiuni ale unui stat central-european, animat de valori moderne, în pas cu epoca respectivă, era o regiune în care cultura È™i civilizaÈ›ia de tip apusean erau bine fundamentate, clasa politică È™i elitele economice erau responsabile È™i, mai ales, patrioate.Â
TimiÈ™oara era, conform unor statistici austro-ungare, al doilea oraÈ™ ca potenÈ›ial economic din Ungaria, după Budapesta, se apropia de 100.000 de locuitori, avea o viaÈ›ă economică exemplară, cunoscând, cel puÈ›in în perioada anilor 1875 – 1910, un avânt economic nemaiîntâlnit. Îi lipsea doar o universitate. Primarul, la 1914, era german (Karl Telbisz), directorul administraÈ›iei generale a oraÈ™ului român (Stan Vidrighin), iar limbile comune erau germana È™i maghiara. Primăria îl trimitea pe inginerul Vidrighin în mari oraÈ™e ale Occidentului pentru a studia acolo problema canalizării È™i a alimentării cu apă, care până în zorii primului război avea să fie rezolvată È™i la TimiÈ™oara, aplicându-se un model exemplar pentru acea epocă. În acelaÈ™i timp, administraÈ›ia oraÈ™ului întocmea planuri de dezvoltare urbanistică pe baza sfaturilor unor consultanÈ›i din Hamburg, Londra È™i Dresda, pe care, până la 1918, a reuÈ™it să le È™i aplice parÈ›ial. Tot atunci se construiau È™coli, publice È™i private, se deschideau biblioteci, muzee, societăÈ›i culturale È™i filantropice, iar întreaga viaÈ›ă socială era cea mai bogată din această regiune, fiind pe locul trei în Ungaria, după Budapesta È™i Bratislava.Â
Fabricile timiÈ™orene de atunci erau printre primele ale Austro-Ungariei, dezvoltarea sectorului industrial, în special a industriei alimentare, a pielăriei, tăbăcăriei, a industriei textile È™i a altor ramuri industriale era în deplină concordanÈ›ă cu dezvoltarea economică a Europei Centrale, TimiÈ™oara nefiind cu nimic mai prejos, atunci, faÈ›ă de marile centre industriale ale Austro-Ungariei din Boemia È™i Austria. Bazată pe extraordinara producÈ›ie agricolă a regiunii, economia TimiÈ™oarei era într-un avânt fără precedent. ComerÈ›ul, asigurările, băncile, instituÈ›iile de credit È™i de economii, toate erau într-o înflorire de asemenea fără precedent.Â
Regiunea, atât zona de È™es, agricolă, cât È™i cea de munte, bazată pe industria metalurgică (ReÈ™iÈ›a, Anina, BocÈ™a etc) cunoÈ™tea, È™i ea, o dezvoltare foarte puternică, uzinele reÈ™iÈ›ene, minele de la Anina È™i alte industrii fiind, fără doar È™i poate, exemple de bună administrare È™i organizare economică.Â
Asta a fost atunci.Â
 Acum, la 90 de ani de când Austro-Ungaria a dispărut, la 62 de ani de la instaurarea comunismului È™i la 20 de ani de la dispariÈ›ia lui, Banatul nu mai există. Tot ce a reprezentat Banatul ca model de dezvoltare economică, de organizare socială È™i interetnică, modelul cultural È™i uman pe care bănăÈ›enii au reuÈ™it, graÈ›ie forÈ›elor catalizatoare austro-ungare, să-l dezvolte È™i să-l aplice, e mort È™i îngropat de mult.Â
Economic, reprezentăm prea puÈ›in. Agricultura e la pământ. În Banat, cu mici excepÈ›ii, industria agro-alimentară a dispărut. Industria metalurgică a Banatului Montan e o ruină. În fabricile multinaÈ›ionalelor, atâtea câte sunt, se produce mult pe bani puÈ›ini. În centrele de dezvoltare tehnologică È™i informatică a aceloraÈ™i multinaÈ›ionale se produce câte ceva, dar tot pe bani puÈ›ini. Infrastructura e cea mai deficitară din toată România. ConstrucÈ›ia unei È™osele de centură lungi de aproape 12 km a durat 8 ani, modernizarea unui drum de 60 de km tot atât.Â
Faptul că judeÈ›ul TimiÈ™ se menÈ›ine, încă, pe primele locuri ale venitului pe cap de locuitor din România ne încălzeÈ™te prea puÈ›in, pentru că termenul de comparaÈ›ie n-ar trebui să fie judeÈ›ele din Moldova, ci judeÈ›ele maghiare vecine, care, deÈ™i mult mai slabe structural, sunt cu mult înaintea noastră, ca productivitate cel puÈ›in.Â
Poporul român, care a preluat victorios puterea în 1920, a avut grijă ca în 90 de ani să distrugă tot. Din melting pot-ul bănăÈ›ean a rămas amintirea. MinorităÈ›ile care mai există, cu excepÈ›ia È›iganilor, nu sunt nimic altceva decât niÈ™te asociaÈ›ii de bătrânei, pe care majoritatea românească îi scoate în fereastră pentru a se lăuda cu multiculturalismul bănăÈ›ean. În 15-20 de ani le va scoate, poate, mumiile la geam, sau păpuÈ™ile îmbrăcate în costume populare din muzee. Șvabii au dispărut, ungurii s-au împuÈ›inat, sârbii aÈ™ijderea, evrei nu mai sunt. Atmosfera bănăÈ›eană e doar o amintire, e un miros de altă epocă, un parfum desuet.Â
Politicieni bănăÈ›eni nu există. Istoria locului nu cunoaÈ™te niciunul. Pentru Banat, ca regiune, n-a făcut niciunul nimic È™i nu va face niciodată nimic. Aproape niciunul nu s-a născut în Banat, nu îl cunosc, nu îl simt, nu îl înÈ›eleg.Â
Nu mai există nici bănăÈ›eni veritabili. Cei care sunt, sunt o minoritate. Dominată de olteni, de moldoveni, de bihoreni, de maramureÈ™eni, de toate viniturile. Pe care nu le condamn a priori. ÎnÈ›eleg că au venit aici, pentru că aici a fost, sau cel puÈ›in aÈ™a s-a spus, întotdeauna mai bine. Dar înÈ›eleg că pentru regiunea aceasta nu au niciun sentiment, îi înÈ›eleg că nu se pot identifica, nici cu Domul din PiaÈ›a Unirii, nici cu palatele de pe Corso, nici cu casele È™văbeÈ™ti de la Biled sau Sânnicolau Mare, nici cu Semenicul, nici cu TimiÈ™ul, cu nimic din ce este aici sau din ce a fost aici. TimiÈ™oara este un oraÈ™ ocupat de români olteni, moldoveni È™i de alte origini, în care bănăÈ›enii sunt o minoritate tot mai mică.Â
În anii 60, când o facultate, cred că de agronomie, a fost mutată de la Craiova la TimiÈ™oara, cu tot cu studenÈ›i, aceÈ™tia se adunau duminică pe Corso, îÈ™i sprijineau un picior de zidurile palatelor È™i scuipau seminÈ›e în stradă.Â
În anii 80, când È™vabii au plecat, de fericiÈ›i ce erau sub domnia românească, moldovenii care le-au ocupat casele au pus parchetul pe foc, pentru că le era frig È™i pentru că, oricum, parchet nu văzuseră niciodată în viaÈ›a lor.Â
O spun cu toată durerea: Banatul nu mai există. Ultimul semn, poate cel mai puternic, tocmai pentru că era ultimul, a fost cel din decembrie 1989. După care Banatul a murit, s-a predat pentru totdeauna. Iar cei care l-au îngropat, încearcă, de 20 de ani È™i mai bine, să-i fure identitatea È™i obiceiurile, dar au memoria scurtă, sunt iresponsabili, inconÈ™tienÈ›i, incompetenÈ›i, hoÈ›i È™i mincinoÈ™i până în măduva oaselor, în concordanÈ›ă cu clasa politică bizantino-fanariotă care, deja, îÈ™i împarte funcÈ›iile în regimul dictatorial băsescian, tocmai instaurat.Â
Din placa turnantă a unui stat mare, puternic È™i bogat, Banatul a ajuns periferia jegoasă a unei È›ări în care, de cel puÈ›in 20 de ani, bunul simÈ›, raÈ›iunea È™i normalitatea umblă în zdrenÈ›e È™i se pitesc pe la colÈ›uri. Inclusiv votul masiv pro-Băsescu din judeÈ›ul TimiÈ™ dovedeÈ™te asta.Â
O spun clar È™i răspicat, aÈ™teptând să fiu contrazis de toÈ›i aÈ™a-ziÈ™ii bănăÈ›eni sau timiÈ™oreni:Â
Un bănăÈ›ean adevărat stă strâmb È™i judecă drept, un bănăÈ›ean adevărat nu se lasă dus cu zăhărelul securistic ambalat în celofan de dreapta, un bănăÈ›ean adevărat înÈ›elege că munca, construcÈ›ia, lucrul bine È™i temeinic făcut, liniÈ™tea È™i tihna unei vieÈ›i aÈ™ezate, sunt întotdeauna de preferat scandalului, minciunii, grobianismului È™i mârlăniei ridicate la rang de model, fie el È™i prezidenÈ›ial.Â
Banatul e o amintire…
scris de Dan-Adrian Caramidariu
preluarea de pe fb Grupul Resita- Banat http://www.facebook.com/groups/ResitaBanat.BrandNew/241461229265770/
