Tragedie la Jupa în a treia zi de Paște: Doi copii se zbat între viață și moarte

trenTragedie la Jupa în a treia zi de Paște: doi copii au fost electrocutați în gara din sat. Ei s-au jucat prin triaj și s-au cățărat pe vagoanele garate dintr-o garnitură de tren. Copiii ,,au fost prinși” de curentul electric de 27.000 de volți de la linia de alimentare a locomotivelor. În afară de electrocutarea propriu-zisă, arcul voltaic format, le-a produs arsuri pe suprafața corpului.
Iată ce spune ag. pr. Ancuța Cărbunaru- purtătorul de cuvânt al IJP Caraș Severin, despre această tragedie: ,,La ora 19.20, un minor în vârstă de 13 ani, a apelat numărul unic de urgenţă 112. El a anunțat că alţi doi copii cu care se afla la joacă, unul în vârstă de 10 ani iar celălalt de 11 ani, s-au electrocutat. Din primele verificări, se pare că cei doi copii se jucau în gara CFR din Jupa şi s-au urcat pe vagonul unui tren de marfa – moment în care s-au electrocutat. Copiii au fost duşi la Spitalul de urgență din Caransebeş, au fost stabilizați, li s-au toaletat rănile după care au fost pansați”.
În același timp, având în vedere gravitatea arsurilor, de la Timișoara s-a solicitat o ambulanță SMURD dotată special și copiii au fost trimiși la Timișoara de unde vor fi transferați cu un avion SMURD la București.
Copilul cel mai mic, C. Darius de 10 anișori, a suferit arsuri pe aproximativ 20 la sută din suprafaţa corpului, dar îi sunt grav afectate căilor respiratorii aeriene. Celălalt copil M. Petru în vârstă 11 ani, din nefericire, are arsuri grave de gradele ÎI şi III pe o suprafață de 80% din corp.
Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală în acest caz. Pe fir a intrat și Protecția Copilului pentru a vedea dacă copiii au fost supravegheați corespunzător de părinți.

Comentarii

comentarii