Tunelul Iubirii de la Obreja, a fost distrus de nepăsarea autorităţilor VIDEO

În timp ce în alte zone din țară autoritățile fac orice pentru a-și promova obiectivele turistice și pentru a atrage turiștii, se pare că în Caraș Severin, autoritățile locale și județene, nu mișcă nimic. Responsabilii cu turismul din Caras Severin, au reuşit să mai adauge încă o realizare negativă la multele pe care le are în judeţ. După dezastrul din Staţiunea Semenic ajunsă o ruină, Complexul Scorilo sau cabanele de pe marginea Lacului Secu distruse, acum s-a dărâmat şi ce a făcut natura.

În mod natural, după suspendarea circulaţiei pe calea ferată Caransebeş – Oţelu Roşu, s-a format o replică a celebrului Tunel al Iubirii din Ukraina. Copacii au crescut de-o parte şi de alta a liniei ferate, iar aspectul era unul deosebit de frumos şi romantic. Câţiva tineri pasionaţi de fotografie, au realizat câteva fotografii, le-au pus pe site-urile de socializare şi aşa s-a născut un nou obiectiv turistic la nivel naţional şi european. Fiindcă vestea că în România, în Caras Severin intre Obreja şi Glimboca exista un loc aşa frumos, a ajuns până la Bruxelles devenind recomandare turistică.

Parlamentul European a publicat pe o nouă listă Foursquare, care cuprinde 28 de „comori ascunse” ale Uniunii Europene (UE) care trebuie vizitate.

Info – (Astfel, lista conţine lacul Morskie Oko din oraşul polonez Zakopane, Giant’s Causeway, un obiectiv ce constă în aproximativ 40.000 de coloane de bazalt interconectate, situat în partea de nord-est a Irlandei de Nord, insula Inishbofin din Irlanda, Rota Vicentina din Portugalia, Le Lac-d’Issarlès din Franţa, insula Samothraki din Grecia, castelul Gyula din Ungaria, buncărul sovietic secret din oraşul Līgatne din Letonia, plaja Lara din Turcia, muzeul Niedersulz din Austria, Louisiana Museum of Modern Art din Danemarca, castelul de nisip Lappeenranta Soikoon din Finlanda, plaja San Blas din insula Gozo, Lubenice din insula croată Cres, pădurea Hallerbos din Belgia, pădurea Kaleto din Bulgaria, Parcul Naţional Sarek din Suedia, oraşul Klaipėda din Lituania, calea ferată abandonată dintre oraşele Oţelul Roşu şi Caransebeş – Tunelul Iubirii, lacul Peipus situat la graniţa dintre Estonia şi Rusia, oraşul Erfurt din Germania, deşertul Tabernas din Spania, parcul naţional De Hoge Veluwe din Olanda, lacul Bled din Slovenia, peştera Belianska din Slovacia, muzeul Skoda din Republica Cehă, oraşul Assisi din Italia şi muzeul de istorie Bock din Luxembourg.)

Vestea s-a dus şi în Caras Severin au sosit tot mai mulţi turişti din ţară şi din toată lumea, pentru a vedea această frumuseţe a naturii. Tot mai multe cupluri ajungeau aici pentru fotografii încărcate de romantism, s-au realizat albume de nuntă la Obreja, iar fotografii nu se mai saturau de această perlă naturală a Caraş-Severinului.

S-au depus mai multe cereri pentru promovarea locului, către autorităţile locale din Glimboca, către responsabilii de la Consiliul Judeţean deoarece tunelul nu este tocmai uşor de reperat de-a lungul căii ferate ce aparţine CFR-ului. Timpul a trecut și nici o autoritate nu a mişcat un deget. An de an, vegetaţia a crescut și a pus stăpânire pe toată linia ferată. Practic, acum, vorbim acolo de o pădure.

Din păcate, din acest an locul va intra în anonimat, asta dacă nu cumva se găseşte cineva care să ajute la întreţinerea  şi reamenajarea lui. Lucrurile s-au schimbat în rău la Tunelul Iubirii.  Cei ce doresc să vadă tunelul în acest an, vor avea o surpriză neplăcută fiindcă tunelul nu se mai vede. Pe linia ferată Caransebeş – Oţelu Roşu, nu a mai trecut un tren de vreo 4 ani şi natura a pus stăpânire pe acest loc. Rarii turişti care mai ajung în zonă, sunt dezamăgiți de ceea ce văd. Oamenii au fost ,,păcăliţi” de imaginile care încă mai circulă pe internet şi care prezintă tunelul aşa cum era până mai acum 2- 3 ani şi nu cum arată acum.

Vegetaţia crescută peste tunel şi între traverse, a acoperit în totalitatea tunelul. Unde mai pui că linia aparţine CFR-ului şi dacă vreo un ONG sau voluntar intervine să facă ceva acolo, poate fi acuzat de ,,intervenţie neautorizată,, la linia ferată, lucru care este de natura penală. Ba s-a mers până acolo încât s-a turnat piatră peste calea ferată în anumite locuri.

Ce să mai vorbim de dorinţa de promovare a acestui loc mirific de autorităţile locale şi judeţene. Nimeni nu a mişcat un ac. Poate că dacă tragem un semnal de alarmă, cineva se trezeşte şi poate face ceva pentru acest loc mirific, acum în ultimul ceas.

In acest video, la început, am folosit imagini din materialele realizate începând cu anul 2015. Anul trecut, am mai tras un semnal de alarmă, dar nimeni nu a mişcat nimic. Iar acum avem imagini realizate ieri la Obreja. Noroc că am prins acolo ciobanul satului. Era singurul turist din acest an. Toate filmările, din toți anii, sunt făcute fix în acelaşi loc – intrarea în tunel.
.

Comentarii

comentarii

One thought on “Tunelul Iubirii de la Obreja, a fost distrus de nepăsarea autorităţilor VIDEO

Comments are closed.