Ultimul Crăciun și ultimul An Nou în ,,familia” bătrânilor din căminele spital Anina și Bocșa

Sute de bătrâni sunt în pericolul de a ajunge în stradă în 15 ianuarie 2016. Bieții oamni, cu pensii mici și bolnavi, și-au găsit un loc al lor în căminele – spital din spitalele desființate de la Anina și Bocșa. Iată ce spune Munteanu Laura , un simplu asistent social, contribuabil – așa cum își spune dânsa, de la Anina: ,, Ne găsim în situația de a nu mai putea continua activitatea! Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice nu a mai prelungit Programul de finanțare, în aceste condiții nu putem susține activitatea doar din contribuțiile persoanelor vârstnice care, oricum, au pensii la limita de subzistență”.
Ba mai mult, Laura Munteanu a trimis și o scrisoare ministrului finanțelor:

,,Dragă Doamnă Ministru de Finanțe, nu-mi obosesc mintea, deja obosită de calculele zilnice pentru plata facturilor, să vă învăț numele, dar …doar o vorbă să-ți mai spun: pentru fiecare deținut se plătește, conform Ministerului Justiției, 2397 lei lunar iar pentru persoanele vârstnice instituționalizate în Căminele înființate după ce tot voi, politicienii, ați închis spitale, nu se găsesc bani, 1411 lei lunar? Ați blocat Hotărărea de continuare a programului ce sună pompos ”Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoane vârstnice” lăsându-ne, în mijlocul iernii, fără posibilitatea de a-i găzdui și îngriji? Poate vă uitați în ochii părinților d-voastră și mai cugetați…

Vă salut, fără respect, Munteanu Laura , un simplu asistent social, contribuabil!”

În urma închiderii spitalelor – cămin, sute de bătrîni de la Anina și Bocșa, vor ajunge la azilurile din Reșița sau Daicovici, ori, în cel mai rău caz, în stradă sau la mâna unora sau altora. Să nu uităm că la Anina este singurul cămin spital unde sunt primiți bătrânii cu demență sau alte boli degenerative ale sistemului nervos.

Cu chiu- cu vai, aceste cămine au fost amenajate și modernizate cu bani de la bugetul local, uneori de la minister și cu multe donații particulare sau ale instituțiilor. Acum – totul se va părăginii iar bătrânii vor ajunge probabil niște nume pe niște cruci prin cimitirele județului.

Comentarii

comentarii